Documentele care demonstreaza ca TCE Ploiesti nu mai poate acorda gratuitati din cauza Consiliului Local (FOTO)

0
1024

conducere Primaria PloiestiZiarul de Ploiești a intrat în posesia unor adrese semnate de directorul Regiei de Servicii Publice, Raul Petrescu, prin care acesta atrăgea atenția Primăriei și Consiliului Local Ploiești asupra faptului că bugetul alocat SC Transport Călători Express SA este insuficient și că, din  acest motiv, biletele și abonamentele gratuite pentru pensionari, elevi, studenți, veterani de război etc. nu mai pot fi acordate începând din luna iulie 2018.

Primul document este datat 21 februarie 2018 și este adresat de RASP către Primărie, Direcția Economică, Serviciul Buget Împrumuturi, viceprimarul Cristian Ganea și viceprimarul George Pană (vezi adresă 1a).

Conform acestui act, Raul Petrescu îi înștiința pe cei din executiv și legislativul local de faptul că propunerea de buget pentru TCE Ploiești este insuficientă și că, în trimestrul III și trimestrul IV, nu există bani pentru a acoperi subvențiile acordate la transportul public pentru categoriile sociale menționate mai sus (vezi adresă 1b).

Cum această obligație pică în sarcina Consiliului Local, singurul abilitat să acorde gratuități și să ofere banii pentru acest tip de subvenție, este logic că niciun ales nu poate spune că nu a știut de problemă.

În documentul al doilea, avem o notă de fundamentare trimisă tot de directorul RASP, Raul Petrescu, și datată 7 mai 2018, prin care acesta solicită rectificarea bugetului pentru servicii de transport public, susținând că banii prevăzuți de Consiliul Local Ploiești, respectiv 20 milioane de lei, sunt insuficienți pentru a acoperi subvențiile de 100% destinate pensionarilor, elevilor, studenților, veteranilor de război etc (vezi adresă 2).

Mai mult, prin aceeași notă de fundamentare, se solicită în mod expres suplimentarea bugetului TCE cu suma de 23,022 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here