Fostul presedinte al CJ Constanta, condamnat la inchisoare cu executare. Vezi cati ani a primit

0
1238

nicusor-constantinescu-audiat-la-dna-constantaFostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa a fost condamnat, vineri, de magistrații de la Tribunalul Constanţa la închisoare cu executare într-un dosar cu un prejudiciu de peste opt milioane de euro. Nicuşor Constantinescu a primit opt ani, dar sentința nu este definitivă.

Instanţa a decis achitarea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa pentru câteva dintre infracţiunile consemnate în dosar. Nicuşor Constantinescu era acuzat de abuz în serviciu în formă continută, abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane. 

În acelaşi dosar a fost condamnat şi Cristian Zgabercea, fost producător general al Televiziunii Române, care a primit o pedeapsă de patru ani şi opt luni de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu şi evaziune fiscală, faptele fiind comise în perioada în care era consilier al lui Nicuşor Constantinescu.

O altă persoană judecată în acest dosar, Carmen Florentina Oproiu, fostă angajată a Consiliului Judeţean Constanţa, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu. Marcel Părău Brîncoveanu, reprezentantul Fundaţiei Thalia, a primit doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la evaziune fiscală, Fundaţia Thalia a primit o amendă penală de 5.000 de lei pentru complicitate la evaziune fiscală, iar Fundaţia Fantasio, o amendă penală de 7.000 de lei şi pedeapsa complementară dizolvării persoanei juridice.

Tribunalul Constanţa a mai decis ca Nicuşor Constantinescu să achite părţii civile Felicia Tăicuţu, fost director economic al Consiliului Judeţean Constanţa, suma de 1.392 de lei daune materiale şi 10.000 de euro daune civilă.

Totodată, Nicuşor Constantinescu, Cristian Zgabercea şi Carmen Florentina Oproiu au fost obligaţi să achite în solidar către judeţul Constanţa peste 18 milioane de lei, reprezentând despăgubiri civile, iar Cristian Zgabercea, Fundaţia Fantasio, Fundaţia Thalia şi Marcel Părău Brîncoveanu trebuie să achite în solidar către ANAF suma de 152.180 de lei.

Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here