Scăderea burselor nu afectează România, a dat marţi asigurări ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, potrivit căruia faptul că ţara noastră a împrumutat două miliarde de euro de pe pieţele externe arată „foarte clar” interesul investitorilor.
„Teoretic, orice poate să afecteze, într-un fel sau altul. Partea bună este, şi preiau ca mesaj pozitiv ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută la Ministerul de Finanţe, am avut un împrumut de două miliarde de euro, ceea ce arată foarte clar interesul investitorilor faţă de piaţa din România, de economia din România, mai ales pe termen lung – e un mesaj important”, a declarat Teodorovici, citat de Agerpres, la Palatul Parlamentului.
Potrivit lui Teodorovici, un alt argument care demonstrează stabilitatea pieţei româneşti este, potrivit ministrului de Finanţe, structura investitorilor.
„Sunt investitori din ţări precum Germania, Austria, Marea Britanie, din America. La fel, costurile sunt unele foarte avantajoase. Sunt chestiuni care arată foarte clar încrederea investitorilor străini în economia României pe termen lung, ceea ce contează”, a susţinut ministrul de Finanţe.
Reamitntim că pe fundalul scăderii indicelui Dow Jones, bursa de la Bucureşti a deschis în scădere şedinţa de marţi, în ton cu restul burselor europene, antrenate de căderile de pe piaţa americană şi de pe bursele asiatice, scrie Gândul.
Referitor la împrumutul pe care Teodorovici îl invocă drept argument pentru atractivitatea ţării noastre, reamintim că statul român a împrumutat, pe 1 februarie, 2 miliarde de euro de pe pieţele financiare internaţionale, printr-o emisiune de euroobligaţiuni în euro, în două tranşe: 750 milioane euro cu maturitatea de 12 ani şi 1,25 miliarde euro cu maturitatea de 20 ani. Contrar aşteptărilor, banii nu vor merge în investiţii, proiecte care să genereze locuri de muncă sau bani ci vor finanţa deficitul bugetar.(Dana B.).






































