Humana People to People România deschide un nou magazin, în Arad

0
21

Arad, 17.07.2026 Humana People to People România își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026, arădenii vor avea acces la o gamă variată de articole vestimentare second-hand de calitate, la prețuri accesibile, într-un magazin organizat pe principiul colecțiilor care se reînnoiesc constant.

În noul magazin, situat între Gara CFR Arad și Atrium Mall (Calea Aurel Vlaicu, bloc L, parter),clienții vor găsi haine pentru femei, bărbați și copii, încălțăminte, accesorii și articole textile pentru casă, atent selectate și pregătite pentru reutilizare. Colecțiile vor fi înlocuite complet la fiecare 5 săptămâni, oferind permanent produse diferite și oportunități noi de cumpărături.

Fiecare colecție începe cu prețurile inițiale, iar pe parcursul celor cinci săptămâni acestea scad treptat. Astfel, clienții pot alege între cele mai noi articole sau pot aștepta reducerile progresive, în funcție de preferințele lor.

„Ne bucurăm să ajungem și mai aproape de comunitatea din Arad și să oferim o alternativă accesibilă și responsabilă pentru cumpărăturile de zi cu zi. Fiecare articol din magazinele Humana are șansa unei noi vieți, iar fiecare achiziție contribuie la reducerea risipei textile și la utilizarea mai eficientă a resurselor. Ne dorim ca noul magazin să devină o destinație pentru toți cei care apreciază calitatea, varietatea și beneficiile reutilizării”, declară Rodica Bulăceanu, director comercial al organizației Humana People to People România.

Articolele disponibile în magazinele Humana provin din donații de haine colectate în țări precum Italia, Germania sau Austria. După un proces riguros de sortare, doar articolele aflate în cea mai bună stare sunt selectate pentru comercializare și sunt igienizate conform legislației europene și naționale în vigoare. Textilele care nu mai pot fi reutilizate sunt direcționate către reciclare sau valorificare energetică, contribuind la reducerea deșeurilor și la dezvoltarea economiei circulare.

Industria textilă este una dintre cele mai poluante industrii la nivel mondial, fiind responsabilă pentru aproximativ 10% din emisiile globale de gaze cu efect de seră și pentru un consum uriaș de apă. Alegerea hainelor second-hand reprezintă una dintre cele mai eficiente modalități prin care consumatorii pot reduce impactul asupra mediului, prelungind durata de viață a produselor textile și diminuând nevoia producerii unor articole noi.

Anul acesta, Humana People to People împlinește 20 de ani de prezență în România, perioadă în care a oferit haine de calitate la prețuri accesibile și, în același timp, a dorit să demonstreze că moda poate funcționa fără risipă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here