minciuna administrativă nu mai ține la judecător – Ziarul Incisiv de Prahova

„Nu știm cine încasează banii, dar semnăm” – noua doctrină a Primăriei Sectorului 1

Contractul de salubrizare cu Blue Planet din Sectorul 1 nu ridică doar praful de pe străzi, ci și o întrebare simplă, dar devastatoare: cine avea obligația să știe că în structura societății există acționari fiduciari și beneficiari reali diferiți de cei care apar formal în acte?

Primăria Sectorului 1 a făcut spectacol în iunie: nu mai lucrăm cu Romprest, am organizat „licitație”, am ales Blue Planet prin cerere de oferte, avem contract de 95,5 milioane lei, economie istorică de 72,5 milioane față de vechiul operator, conferințe, poze, grafice colorate.

Un mic detaliu „uitat” din pliante: acționarul majoritar al Blue Planet este fiduciar, adică omul din acte este paravan, iar beneficiarul real este altcineva. Iar acest „altcineva” nu apare nicăieri în comunicările publice ale primăriei.

După circul mediatic, realitatea a lovit sec: de la 1 iulie se lucrează tot cu Romprest. Contractul cu Blue Planet există pe hârtie, dar nu funcționează în teren, iar peste procedură plutesc întrebări incomode despre acționariat, fiducii și legalitate.

Primarul George Tuță a ales cea mai comodă strategie: tăcerea totală.

Primarul George Tuță întrebat, primarul George Tuță nu răspunde

Am întrebat direct: știe sau nu știe George Tuță cine este beneficiarul real al Blue Planet, în condițiile în care acționarul majoritar din acte este fiduciar?

Am întrebat și dacă acesta este motivul pentru care Primăria Sectorului 1 a preferat să rămână cu Romprest după 1 iulie sau dacă adevăratele cauze sunt:

• contestațiile în instanță ale Romprest,
• lipsa dotărilor reale ale Blue Planet,
• ori toate la un loc.

Răspunsul primarului: niciun cuvânt. Nicio clarificare, niciun gest de minimă transparență.

În schimb, două instituții-cheie – Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) – explică, în documente oficiale, că obligația de a cunoaște beneficiarul real și de a preveni conflictul de interese cade fix pe umerii primăriei.

Aceleași obligații le au și autoritățile din Ploiești, care lucrează sau cochetează cu aceeași „rețea” de firme de salubritate, fiducii, holdinguri fără angajați și bani grei din contracte publice. Acolo, ca și la București, pare să domnească aceeași boală: orbul găinii administrativ.

ANAP: autoritatea contractantă răspunde, nu se poate ascunde după București

ANAP precizează clar că:

• rolul său este să elaboreze cadrul normativ și să exercite control în condițiile prevăzute de lege;
• obligația de a respecta legislația achizițiilor publice revine, în primul rând, autorităților contractante.

Asta înseamnă că Primăria Sectorului 1, Primăria Ploiești, Primăria Sectorului 3 sau 4 nu pot invoca ANAP ca scuză atunci când semnează contracte cu firme cu acționari fiduciar-paravan și beneficiari reali ascunși.

ANAP amintește și definiția conflictului de interese din Legea 98/2016: orice interes financiar, economic sau personal, direct sau indirect, care poate afecta imparțialitatea persoanelor implicate în atribuirea contractului trebuie analizat de autoritatea contractantă.

Pe scurt:

• dacă există indicii privind structura reală de control a unei companii participante la procedură,
• aceste elemente trebuie analizate în cadrul verificărilor făcute de autoritatea contractantă,
• nu pot fi „uitate” la dosar pentru că deranjează.

ANAP mai subliniază:

• legislația nu mută responsabilitatea verificării conflictelor de interese la nivelul agenției;
• autoritatea contractantă trebuie să adopte toate măsurile necesare pentru identificarea, prevenirea și eliminarea situațiilor care pot afecta imparțialitatea procedurii;
• existența unui conflict de interese se analizează de la caz la caz, în funcție de informațiile disponibile în procedură.

ANAP precizează, de asemenea, că nu are atribuții de:

• stabilire a beneficiarilor reali ai unei societăți,
• verificare a Registrului beneficiarilor reali.

Aceste sarcini revin altor instituții, iar analiza structurii de control și a eventualelor consecințe asupra procedurii trebuie făcută de autoritatea contractantă în limitele competențelor sale.

Tradus pe românește: când Primăria Sectorului 1 sau Primăria Ploiești semnează contracte de zeci sau sute de milioane cu firme de tip Blue Planet, nu au voie să spună „noi nu știm, nu e treaba noastră cine e în spate”.

ONPCSB: beneficiarii reali trebuie identificați, fiducia nu e scut de anonimat

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor pune reflectorul pe transparența beneficiarilor reali.

Legea 129/2019 obligă:

• persoanele juridice, fiduciile și construcțiile juridice similare să dețină informații adecvate, corecte și actualizate privind beneficiarii reali;
• aceste informații trebuie puse la dispoziția autorităților competente, la cerere;
• beneficiarii reali au obligația de a furniza fiduciarilor toate informațiile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor legale;
• fiduciarul și persoana juridică trebuie să furnizeze entităților raportoare informații privind beneficiarul real, atunci când acestea aplică măsurile de cunoaștere a clientelei.

Scopul este clar:

• identificarea persoanelor care exercită controlul efectiv asupra unei societăți sau asupra masei patrimoniale administrate prin fiducie;
• verificarea transparenței structurii de control;
• evaluarea riscurilor de spălare a banilor și de ascundere a beneficiarilor reali.

Cu alte cuvinte:

• fiducia este un mecanism legal,
• dar nu poate fi folosită ca paravan pentru a ascunde cine controlează, în realitate, firme care încasează bani publici din contracte de salubritate,
• iar autoritățile locale nu au voie să se prefacă că această problemă nu există.

Fiducia: paravanul perfect pentru gunoaiele de lux

ONRC explică mecanismul: fiducia este operațiunea prin care drepturile patrimoniale sunt transferate către un fiduciar, spre administrare, în beneficiul unei alte persoane. Se creează o masă patrimonială distinctă de patrimoniul fiduciarului.

Contractele de fiducie trebuie:

• înregistrate fiscal;
• în anumite situații, înscrise în alte registre prevăzute de lege;
• înscrise în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM) pentru a fi opozabile terților.

Structura nu este interzisă în România și se folosește în diverse tranzacții comerciale. Dar:

• existența fiduciei nu anulează obligația de identificare a beneficiarului real;
• nu justifică opacizarea totală a structurii de control;
• nu justifică ca primăriile să lucreze cu „acționari fiduciar” fără să întrebe cine este de fapt beneficiarul.

În practică, în schema gunoiului:

• fiduciarul apare în acte,
• beneficiarul real rămâne în umbră,
• contractele de fiducie nu se văd în AEGRM,
• banii publici curg, iar statul se face că nu vede.

Trei firme, o singură filozofie: acționarul se vede, beneficiarul nu există

În toată România, ONRC identifică trei „profesioniști” în funcțiune cu asociați fiduciari:

• Bin Go Solutions SRL (fosta Rosal Grup / United Waste Solutions) – groapă de gunoi financiară cu datorii de aproape 40 de milioane lei la stat, acționariat fiduciar;
• Blue Planet Services SA – preia activitatea de salubritate, cu acționar fiduciar majoritar, contracte în Sectoarele 1, 3 și 4;
• Tiragram SRL – firmă mai mică, dar funcționând pe aceeași logică, cu deosebirea că aici beneficiarul fiduciei este declarat: MyGreenConcept SRL, controlată 100% de Radu‑Bogdan Urda, nepotul lui Adrian Tărău.

Toate trei se intersectează cu Legea 129/2019 privind prevenirea spălării banilor, care cere declararea beneficiarului real. Pe hârtie, totul pare legal. În realitate, structurile de proprietate sunt proiectate astfel încât nimeni să nu înțeleagă cine controlează cu adevărat afacerea.

De la Rosal la Bin Go la Blue Planet: datoriile la stat, profiturile la rețea

Prima mare firmă care a folosit acționari fiduciari în România a fost Rosal Grup SA, imperiul lui Vasile‑Silviu Prigoană:

• în 2015, Rosal introduce fiducia: avocații Dan Gabriel Găman și Cătălin Adrian Manciu devin acționari „la vedere”;
• actele interne arată că Găman, cu 52% din acțiuni, este doar proprietar fiduciar, beneficiarul real fiind Prigoană.

Anii următori aduc:

• fiducii în lanț;
• combinații cu pachete de 30%, 40%, 20% și 10% între Prigoană, Găman, Imperial Master Invest și alții;
• moartea lui Silviu Prigoană în 2024, dar supraviețuirea rețelei de fiducii și a acționarilor paravan.

Structura actuală la Bin Go Solutions:

• 70% – avocatul Dan Gabriel Găman, proprietar fiduciar;
• 10% – avocatul Cătălin Adrian Manciu, proprietar fiduciar;
• 20% – Imperial Master Invest SRL, holding fără angajați, dar cu profit de milioane.

Datorii fiscale ale Bin Go: aproape 40 de milioane lei.
În același timp:

• activitatea de salubritate a fostei Rosal/Bin Go este mutată la Blue Planet;
• Blue Planet e „curată”, aptă să participe la licitații și să ia credite masive garantate cu contracte publice;
• Primăriile Sectorului 1, 3 și 4 și autoritățile din Ploiești se aliniează, pe rând, la coadă pentru a lucra cu firma cu acționar fiduciar.

Blue Planet: fiducii, credite de 250 de milioane și același nucleu de control

Istoricul Blue Planet:

• înființată în 1995;
• ajunge sub controlul lui Bogdan Niculescu și al Clean Green Energy Invest;
• apoi este preluată 100% de Vestsal Solution SRL, firmă deținută de Radu‑Bogdan Urda, nepotul lui Adrian Tărău;
• la 29 martie 2023, Vestsal își cedează participația: 70% către Jean Niculescu, 20% către Imperial Master Invest, 10% către Promoter Invest;
• la 21 iunie 2023, pachetul de 70% este trecut oficial pe numele lui Alexandru Cristache, acționar fiduciar;
• structura rămâne: 70% Cristache (fiduciar), 20% Imperial Master Invest, 10% Promoter Invest, administrator Cristache.

Aceeași Blue Planet:

• contractează în mai 2025 un credit de 250 de milioane lei de la Exim Banca Românească;
• pune gaj contractele de salubritate cu Sectorul 4 și asocierea cu Bin Go;
• frații Jean și Bogdan Niculescu semnează fidejusiunea și apar ca oameni care exercită controlul real.

În Sectorul 1:

• aceeași Blue Planet câștigă, pe hârtie, contractul de 95,5 milioane lei prin cerere de oferte;
• se laudă „economii” față de Romprest;
• în realitate, firma are acționar majoritar fiduciar, beneficiarul real nu este transparent, iar primarul nu suflă un cuvânt.

Nepotul lui Tărău, Tiragram și cercul care se închide frumos

Nu toate fiduciile sunt complet opace. La Tiragram SRL:

• în 2019, asociatul unic Dan‑Cătălin Albăstroiu transferă temporar toate părțile sociale către avocatul Oana Berbecariu, proprietar fiduciar;
• ulterior, apare Societatea Civilă de Avocați Pavel, Berbecariu și Asociații ca fiduciar pentru părțile deținute de MyGreenConcept SRL, pe 10 ani, din 14.10.2025;
• beneficiarul fiduciei este MyGreenConcept SRL, controlată 100% de Radu‑Bogdan Urda.

Așadar:

• același Urda care controla Vestsal Solution și, prin ea, Blue Planet;
• același nepot al lui Adrian Tărău;
• același nume care revine în Tiragram, MyGreenConcept, Blue Planet.

Drumul banilor și al participațiilor:

• pornește de la Tărău (prin Urda),
• trece prin Blue Planet și frații Niculescu,
• revine prin fiducii și firme intermediare,
• se închide în același cerc de „băieți deștepți” ai salubrității.

Ploieștiul și Sectorul 1: aceeași boală, același paravan

În fața acestor realități, mesajele ANAP și ONPCSB nu mai pot fi ignorate fără rea‑credință:

• autoritatea contractantă este direct responsabilă să verifice conflictul de interese și structura de control;
• beneficiarii reali trebuie identificați, iar fiducia nu e scut de anonimat;
• lipsa de interes pentru cine controlează firmele care iau bani publici nu e „neatenție”, e complicitate.

Primăria Sectorului 1 nu poate pretinde că nu a știut de existența acționariatului fiduciar la Blue Planet.
Primăria Ploiești nu poate spune că nu are obligația să verifice cine se află în spatele firmelor cu care face salubritate și concesiuni de milioane.

Când aceeași rețea de firme, oameni și fiducii se plimbă între București și Prahova, între Bin Go, Blue Planet, Tiragram și MyGreenConcept, între credite EximBank și contracte de sute de milioane, orbul găinii nu mai este scuză, este metodă.

Concluzie: legea e pentru fraieri, fiducia e pentru băieți deștepți

Legea spune limpede:

• declară beneficiarul real;
• înregistrează fiducia la fisc și în AEGRM;
• asigură transparența structurii de control;
• previne spălarea banilor și finanțarea rețelelor obscure.

În practică:

• Bin Go Solutions – fostă Rosal – stă pe datorii de aproape 40 de milioane lei, cu 80% din acțiuni la avocați‑fiduciari și beneficiari reali nedeclarați public;
• Blue Planet Services – „operator curat”, cu acționar majoritar fiduciar, credit de 250 de milioane, contracte în Sectorul 4, licitații uriașe în Sectorul 3 și contract câștigat (dar blocat) în Sectorul 1;
• Tiragram SRL – mai mică, dar conectată prin fiducie la MyGreenConcept și la nepotul lui Tărău, fost proprietar de Blue Planet.

Autoritățile locale:

• semnează contracte de zeci și sute de milioane cu firme ale căror beneficiari reali sunt parțial ascunși;
• se laudă cu „economii” și „proceduri legale”,
• ignoră obligațiile de transparență din Legea 129/2019.

Autoritățile centrale:

• numără corect până la trei firme cu fiducie,
• dau citate din lege,
• dar acceptă ca fiduciile din aceste cazuri să nu fie vizibile în AEGRM.

În această republică a fiduciei, legea ajunge hârtie igienică, fidejusorii se îmbogățesc, acționarii reali rămân în umbră, iar gunoiul – financiar, juridic și fizic – e presat frumos sub covorul intereselor comune dintre politică, afaceri și instituții.

Iar cât timp primării ca Sectorul 1 și Ploieștiul aleg deliberat să nu vadă cine încasează, orbul găinii nu mai e boală, e strategie de guvernare.