Noul Guvern are toate condiţiile să îşi pună în practică programul de guvernare, având o majoritate de peste 60%.

0
1058

Liderul PSD, Liviu Dragnea, şi-a exprimat marţi speranţa că noul Cabinet – cel de al treilea de la câştigarea alegerilor încoace – va sta în funcţie până la finele mandatului, respectiv până în anul 2020. Potrivit lui Dragnea, care şi-a dat jos doi premieri într-un an, noul Guvern are toate condiţiile să îşi pună în practică programul de guvernare, având o majoritate de peste 60%.

„Este o majoritate de peste 60% care dă stabilitate Guvernului şi care dă şi încredere. Are toate condiţiile Guvernul condus de doamna Dăncilă să pună în practică programul de guvernare, să-şi atingă ţintele stabilite prin programul votat în Parlament. Va avea sprijinul Parlamentului, va avea sprijinul coaliţiei de guvernare. Am convingerea că va gestiona foarte bine relaţia dintre Guvern şi coaliţia politică. (…) Am înţeles că vor avea o şedinţă de guvern miercuri, unde vor adopta una-două măsuri importante, şi am speranţa şi eu, şi colegii mei că acest guvern va sta în funcţie cu acest prim-ministru până la sfârşitul mandatului, în 2020”, a declarat Dragnea, citat de Agerpres, în Parlament.

Liviu Dragnea a mai precizat că evaluarea miniştrilor va fi unul dintre obiectivele premierului Viorica Dăncilă. De asemenea, Viorica Dăncilă urmează să prezinte periodic, la întâlnirile din coaliţie, stadiul implementării programului de guvernare, „va spune coaliţiei unde sunt sincope şi unde crede că trebuie să se ia măsuri, dacă va fi cazul, va veni să spună unde are nevoie de sprijin parlamentar, sprijin politic.” (Neagu Monica).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here