Un penitenciar model: bătaie ca la ușa cortului, cu ștampilă de stat
Într-un colț de Românie botezat Penitenciarul Baia Mare, dar care funcționează mai degrabă ca scenă de teatru absurd, o angajată susține că ar fi fost agresată fizic chiar de directorul instituției. Nu e trailer de film prost, e management public în acțiune.
Nu discutăm despre „tensiuni la locul de muncă”, ci despre un incident confirmat de un certificat medico-legal, în care sunt descrise în detaliu semnele unui atac. Cu alte cuvinte, corpul femeii a dat deja declarație, neavând nevoie de aprobarea niciunui șef.
Certificatul medico-legal, inamicul public numărul unu al imaginii de instituție serioasă
Conform documentului medico-legal, urmele agresiunii sunt consemnate clar, negru pe alb. Într-o lume normală, acesta ar fi punctul zero al unei anchete riguroase. În lumea Penitenciarului Baia Mare, devine doar o hârtie enervantă, care strică decorul și trebuie „aranjată”.
Recorder, sursa acestor informații, intră în scenă și aprinde reflectorul exact acolo unde sistemul preferă întunericul. Jurnaliștii au intrat în posesia unor înregistrări audio care vorbesc mai tare decât toate rapoartele de resurse umane puse la un loc.
Ședință de „consiliere”: semnează, taci și poate scapi doar cu vânătăile
În înregistrările audio obținute de Recorder, victima este presată insistent să semneze un document prin care, în esență, ar accepta mușamalizarea incidentului. Nu e negociere, e un fel de „hai, scrie aici că n-a fost nimic, că așa trebuie să fie bine pentru toată lumea. Mai puțin pentru tine, firește”.
La masa „discucției” stau două personaje principale: directorul penitenciarului și psihologul instituției. Nu pentru a o ajuta, nu pentru a o apăra, ci pentru a o convinge să înghită în liniște ceea ce, potrivit certificatului medico-legal, a înghițit deja cu vânătăi.
Intimidări, presiuni, încercări de șantaj emoțional – tot arsenalul este scos la vedere, doar-doar semnătura magică va transforma agresiunea în „neînțelegere internă rezolvată amiabil”.
Psihologul instituției, specialist în traumă… a imaginii directorului
În loc să fie apărătorul sănătății psihice a victimei, psihologul penitenciarului intră în scenă ca un fel de dirijor al liniștii forțate. În loc să gestioneze trauma, gestionează „criza de imagine”. În loc să ofere sprijin, oferă presiune ambalată în termeni pseudo-terapeutici.
Mesajul e clar: semnează, că altfel va fi mai rău. Nu pentru agresor, ci pentru tine. Psihologia devine unealtă de șantaj emoțional, nu instrument de protecție.
Proces de coridor: victimă una, sistemul întreg, scor previzibil
Din acest moment, în Penitenciarul Baia Mare se instalează atmosfera unui proces informal, descrisă de Recorder în detaliu: un fel de judecată de coridor în care nu există avocat al apărării, ci doar gardă de corp a reputației directorului.
Victima e lăsată singură în încercarea ei de a-și căuta dreptatea, înconjurată de oameni mult mai preocupați să stingă scandalul decât să afle adevărul.
Director, psiholog, presiuni, „hai să nu ajungem mai sus”, „gândește-te la consecințe” – totul funcționează ca un mecanism de autoapărare al instituției, nu ca unul de protecție al angajatului.
Anonimă pe hârtie, foarte clară pe bandă: vocea care refuză să fie distorsionată
Pentru protecția victimei, Recorder a ales să nu dezvăluie numele acesteia. Femeia rămâne anonimă în acte, dar acceptă ceva mult mai curajos: publicarea înregistrărilor cu vocea ei nedistorsionată.
Nu vrea să-i fie afișat numele, dar vrea să se audă adevărul. Și adevărul, în cazul de față, sună sec și tăios: într-un penitenciar în care ar trebui să fie ținuți sub control abuzurile din interiorul societății, pare să fi încolțit un abuz chiar în inima sistemului.
Când cineva „nu mai are nimic de pierdut”, cum spune vorba, calcă în picioare. Când acel cineva e director, iar alături are și un psiholog instituțional, nu mai calcă doar în picioare un om, ci și orice aparență de justiție. Iar fără Recorder, totul ar fi rămas, ca de obicei, „o problemă internă, deja clarificată”. (Irinel I.).
