Cum s-a transformat Parchetul în xerox de falsuri și executorul în fațadă de lux pentru o operațiune de jaf corporatist
„Hostile Takeover” cu girofar: când Parchetul devine cărăuș de Registru
În România anului 2026, statul de drept are o nouă definiție: cine are Parchetul, are și Registrul Acționarilor. Cazul Complexului Hotelier „Scoica” (Jupiter) o arată chirurgical: procurori, polițiști, avocați și un executor judecătoresc au pus pe picioare un mecanism demn de carteluri mafiote, dar cu ștampilă oficială.
Potrivit documentelor intrate în posesia redacției (și confirmate ulterior, în parte, chiar de ordonanțele Parchetului), așa-zisa anchetă penală din dosarul nr. 17/206/P/2026 n-a fost decât o umbrelă pentru o operațiune de tip „hostile takeover”, în care acționarul majoritar urma să fie deposedat nu de pe bursă, ci direct din biroul executorului.
Managementul legitim al SCOICA SA – administratorul Sima Marian și acționarul majoritar Sima Florin – a fost lăsat să creadă, ca niște contribuabili cuminți, că Registrul Acționarilor ridicat de comisarul-șef Donciu Cătălin în baza ordonanței procurorului Niță Teodor din 19 februarie se află în siguranță, sigilat, la Parchet. În realitate, registrul a fost tratat ca o valiză diplomatică a grupării Barbu: plimbat, predat pe sub mână și falsificat, în dispreț total față de Codul de Procedură Penală.
17 martie 2026: ziua în care Registrul a evadat din Parchet și a ajuns la „bucătăria de falsuri”
Punctul zero al conspirației: 17 martie 2026. În acea zi, conform unei ordonanțe ulterioare din 5 mai 2026 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța (sursă oficială a detaliului), Registrul Acționarilor nu mai era „mijloc material de probă” în camera de corpuri delicte, ci monedă de schimb în mâinile părții adverse.
Procurorul Niță Teodor a predat, direct și clandestin, Registrul original acționarilor minoritari Barbu și avocatului lor ales, Cătălin Siniavschi, fără ca partea anchetată – frații Sima – să fie măcar informată. Parchetul, instituție a statului, a fost redus practic la rolul de curier ilegal pentru un grup privat interesat să falsifice acționariatul unei societăți comerciale.
În loc să fie sigilat în Parchet, documentul a luat drumul sediului executorului judecătoresc Menaef Cristian, unde urma să intre în „laboratorul de cosmetizare a realității”.
Executorul – „spălătoria” de acte: cum se falsifică un registru sub acoperire solemnă
Odată ajuns la executor, Registrul Acționarilor a fost tratat ca un caiet de matematică vechi: se șterge, se completează, se rescrie. Sub acoperirea avocatului Siniavschi și în prezența executorului, soții Barbu – simpli acționari minoritari la 17 martie 2026 – au procedat la efectuarea de mențiuni și consemnări abuzive în registru, fără acordul și fără prezența administratorului legal, Sima Marian.
Scopul operațiunii: fabricarea unei „realități scriptice” paralele, în care minoritarii devin, pe hârtie, stăpânii jocului. Registrul a fost modificat astfel încât, la data de referință pentru AGA (15 aprilie 2026), Barbu să poată controla voturile sau să blocheze participarea acționarului majoritar. Pe românește, s-a rescris cadastrul acțiunilor într-o garsonieră juridică numită „biroul executorului”.
Toată comedia s-a derulat sub paravanul unei decizii civile a Tribunalului Constanța din 12.03.2026, în dosarul nr. 56/36/2026. Acea hotărâre – după cum rezultă din însuși conținutul ei – autoriza doar convocarea unei viitoare AGA în luna mai. Atât. Nu dădea nimănui licență de falsificare a Registrului în martie. Dar pentru gruparea Barbu–Siniavschi–Menaef, o autorizare de convocare AGA a fost interpretată ca un „full power” de rescriere a acționariatului.
Legea societăților, călcată în picioare: „Minoritarul-rege” și administratorul aruncat pe geam
Legea nr. 31/1990 este clară până la plictis: doar consiliul de administrație sau administratorul unic legal (în acest caz, Sima Marian) are dreptul să facă mențiuni în Registrul Acționarilor, ori persoane expres împuternicite de organele statutare ale societății. Minoritarii nu-și pot autoacorda calități oficiale, oricât de tare ar bate cu pumnul în biroul executorului.
La 17 martie 2026, soții Barbu nu erau nici administratori, nici reprezentanți legali, nici organe statutare. Erau simpli acționari minoritari cu o decizie civilă în buzunar care le permitea doar să convoace o adunare, nu să rescrie universul juridic al societății. Totuși, la sediul executorului, s-au comportat ca proprietari absoluți, uzurpând calități oficiale și operând modificări în Registru ca și cum ar fi fost consiliul de administrație.
Rezultatul? Un „registru paralel” folosit ca armă la Registrul Comerțului și în instanță. Nu întâmplător, la 1 aprilie 2026, avocatul Cătălin Siniavschi depune cu o siguranță dezarmantă în fața unei instanțe un „Extras din Registrul Acționarilor”: se baza deja pe datele modificate prin manevra din 17 martie, sub umbrela executorului.
Parchetul local – transformat în „banc de lucru” pentru falsuri
În mod normal, polițistul ridică documentul, procurorul îl sigilează, Parchetul îl păstrează. În realitate, după cum rezultă din ordonanța de control ierarhic din 05.05.2026 (emisă de Procurorul General Adjunct Teodora Elena Rotea), Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a funcționat ca un atelier de prelucrare a probelor în interesul unei părți private.
Procurorul Niță Teodor a emis chiar în ziua de 17 martie o ordonanță abuzivă (ulterior infirmată în bloc în 05.05.2026), prin care a permis „consultarea”, „restituirea parțială” sau „încredințarea” Registrului către minoritari. Practic, li s-a dat mână liberă să opereze modificări în actul de proprietate al societății, în timp ce adevărații proprietari – frații Sima – nici măcar nu știau că registrul nu se mai află în custodia statului.
Prin infirmarea ordonanței din 17 martie, conducerea Parchetului a recunoscut implicit că toată procedura fusese un abuz fără acoperire legală. Falsurile comise la executor devin astfel nu doar nule absolut, ci și probă penală împotriva semnatarilor.
Când „aspiratorul de probe” se înfundă: Bucureștiul intră în scenă
Pe 5 mai 2026, prin ordonanța de control ierarhic, Procurorul General Adjunct Teodora Elena Rotea desființează paravanul juridic sub care fusese scos Registrul din dosar și pus la dispoziția unei părți private pentru falsificare. Din acel moment, toată construcția juridică a grupării începe să se prăbușească.
Pe 14 mai 2026, Secția de Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub semnătura procurorului-șef de serviciu Marius Iacob, dispune reținerea și cere arestarea preventivă a procurorilor Ștefan Gigi Valentin și Niță Teodor, în baza Hotărârii nr. 340 a CSM. Ceea ce presa de investigație demonstrase cu documente, ancheta de la centru a tradus în referat de arestare.
Sindicatul crimei instituționale: procurorul, polițistul, executorul și avocatul intră într-un hotel…
Pusă cap la cap, schema arată așa:
- procurorul Niță folosește „pârghia penală” pentru a confisca actele de proprietate ale societății SCOICA SA;
- comisarul-șef Donciu Cătălin, posesor al unei averi imobiliare impresionante în Năvodari (o casă și 4 apartamente), asigură forța operativă – ridicările de documente, presiunea de teren;
- avocatul Cătălin Siniavschi și executorul judecătoresc Cristian Menaef oferă „spălarea” civilă a procedurii: sub masca solemnă a actelor executorului se falsifică registrul, se rescrie acționariatul și se pregătește preluarea ostilă;
- acționarii minoritari Barbu pozează în victime, în timp ce în realitate folosesc parchet, poliție, executor și avocat pentru a „naționaliza” în folos propriu un complex hotelier privat.
Toate acestea nu sunt simple supoziții, ci decurg din înscrisuri, ordonanțe și decizii oficiale, inclusiv ordonanța de control ierarhic din 05.05.2026 și actele Parchetului General – documente care, citite una după alta, compun radiografia unui veritabil Sindicat al Crimei Instituționale la malul mării.
Epilog provizoriu: de la „Scoica” la scoaterea la lumină
Cazul „Scoica” nu mai este de mult o simplă dispută comercială între acționari. Este proba la dosarul României că o rețea din justiția constănțeană a transformat instituțiile publice în instrumente de preluare frauduloasă a afacerilor.
Dacă în prima fază Parchetul local a funcționat ca aspirator de acte pentru un grup privat, intervenția Parchetului General și ancheta ajunsă acum pe masa DNA deschid perspectiva unei radiografieri complete a rețelei. Ceea ce părea o „simplă” falsificare de registru la un executor judecătoresc se dovedește a fi doar vârful icebergului.
Restul – conturile, legăturile, alte dosare, alte „scoici” pregătite pentru prăduire – urmează să fie dezgropate. Iar dacă instituțiile își fac până la capăt treaba, acest caz ar trebui să devină nu doar subiect de pamflet, ci și manual de studiu pentru toți cei care cred că justiția poate fi confiscată la fel de ușor ca un registru scos pe ușa din spate a Parchetului. (Cerasela N.).
