
Femeie arestată preventiv, după ce a înșelat mai multe persoane din Câmpina și alte localități învecinate. Cu o zi înainte, fusese reținută în urma unei percheziții.
Anchetatorii susțin că, în perioada 2018 – 2023, femeia (FOTO) ar fi indus în eroare mai multe persoane vătămate de pe raza municipiului Câmpina și a unor localități limitrofe, pretinzând fără drept că deține calitatea profesională necesară pentru a le reprezenta interesele în diverse cauze judiciare, obținând astfel beneficii materiale.
De fapt, se prezenta ca avocat, capabil să reprezinte interese atât în dosare civile, cât și penale. Iar de clienți nu a dus lipsă, se pare.
În urma probatoriului administrat, față persoana în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în urma prezentării de astăzi, 5 decembrie a.c., în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Câmpina, acesta a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii pentru care este necesară o calificare specială, ambele în formă continuată.
Ziarul de Ploiești
Articolul Femeie arestată preventiv, după ce a înșelat mai multe persoane din Câmpina și alte localități învecinate (VIDEO) apare prima dată în Ziarul de Ploiesti, stiri Prahova.






































