Dragii noștri cititori, pregătiți-vă pentru o călătorie fascinantă în adâncurile unui imperiu aflat pe butuci, o odisee a decăderii, direct din bucătăria internă a Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP)! Și cine altcineva ar putea să ne ofere o perspectivă atât de tăioasă, comică și, în același timp, de o tristețe profundă, decât prietenul nostru, Cosmin Dorobanțu, președintele Federației Sindicatelor din ANP? Domnul Dorobanțu, un veritabil profet al dezastrului iminent, ne avertizează, cu lux de amănunte, că „Poliția Penitenciară trebuie resetată”. Iar noi, cei care mai avem o brumă de speranță în țara asta, îl ascultăm cu urechile ciulite. Căci, după cum bine observă nea Cosmin, în timp ce „imperiul” se prăbușește, nota de plată ajunge, ca de obicei, la polițiștii de rând, nu la „împărații” care trag sforile de pe canapelele moi ale puterii.
Epoca de aur a „gardienilor”: Când ordonam și respectam, nu ne priveam în ochi și ne injuram pe sub mustăți!
Era odată, pe când sistemul penitenciar nu era o glumă proastă, ci un organism cu coloană vertebrală! Prietenul nostru Cosmin Dorobanțu își amintește de o perioadă în care disciplina era literă de lege, iar „milițianul” (viitorul „gardian”) impunea respect cu un simplu „la rând!”. Nu vorbim de epoca de piatră, ci de vremurile când se puneau bazele, se respectau procedurile, controlul de la ANP avea autoritate (nu doar o ștampilă roșie inutilă), iar concursurile… ei bine, concursurile contau! Poate nu erau ele impecabile, dar măcar aduceau profesioniști în sistem, nu doar rude și amante. Era o vreme când „imperiul” avea șefi și direcție, nu niște „mandatari de avarie” puși acolo să încălzească scaunele până la următoarea rocadă politică. Ah, ce vremuri!
Apogeul iluzoriu: 15 Ani de „stabilitate” cât o vacanță prea lungă, până la prima rupere de bot!
Și a venit apoi apogeul! 15 ani glorioși, de la demilitarizare până în prezent, de „stabilitate și prestigiu”, ne spune Cosmin. Asta sună a un ciclu complet de stabilitate… ca o vacanță la pensiune, înainte să-ți dai seama că ești falit! Cadre bine pregătite, examene „eficiente” (probabil înainte să se inventeze „ghidurile de răspuns” dinainte de concurs), control funcțional și o comandă unică. Erau vremuri când sindicatele erau parteneri, nu doar niște gâlcevitori pe care să-i ignori cu superioritate. Poliția Penitenciară avea busolă, avea disciplină… un fel de Titanic pe drumul cel bun, cu mult înainte să se lovească de aisberg.
Abundența oportuniștilor și festivalul birocrației: Cum s-a umplut sistemul cu „specialiști” pe criterii „personale”!
Dar, ca orice imperiu care se respectă, după apogeu vine… putrefacția! După 2018, s-a dat startul la balamuc. A început „epoca de abundență”: abundență de hârtii inutile, de birocrație sufocantă și, cel mai important, abundență de oportuniști! Prietenul nostru Dorobanțu ne descrie cu amărăciune cum „fuga de răspundere” s-a transformat în arta de a te „acoperi de hârtii”, în timp ce „personaje ridicole”, lipsite de orice competență, au fost instalate în funcții cheie. Pe ce criterii? Pe criterii de „apartenență la haită”, de „subiectivism pursânge” și, bineînțeles, pe celebrele „pile, cunoștințe și relații”! ANP s-a transformat într-un corp bolnav, cu structuri rupte de realitate, cu „specialiști” care n-au călcat în teritoriu decât la pensiune, și cu un control transformat în „Ce Se Vrea (CSV)”. O mică gură de oxigen, ne povestește Cosmin, a mai venit în mandatul Ungureanu, dar aia a fost doar o gură de aer toxic, purtând miros de COVID-19.
Decadența glorioasă: Războaie interne, spăgi și teroare – ANP în „rigor mortis” (preț special până în aprilie 2025!)
Și iată-ne ajunși în 2021, anul care a dat lovitura de grație! Faza de decadență instituțională, transformând ANP-ul într-un „rigor mortis” în toată splendoarea! Conform prietenului Cosmin, a început nebunia: directori puși pe „combinații” (probabil la același birt unde se fac și legile), structuri care nu mai comunică decât prin insulte, războaie interne mai sangeroase decât orice revoltă din pușcărie, și decizii atât de absurde încât par scoase dintr-o farsă de prost gust. Ați auzit de mutări și schimbări din funcții pe șpagă? Ei bine, la ANP se practică! Destituiri și detașări ilegale și abuzive? La ordinea zilei! Teroare și frică? Au devenit „obiective instituționale”! Și totul până în aprilie 2025 – probabil o dată de expirare pentru întreaga mascaradă!
După această dată fatidică, ce a urmat? Pai, reforme desenate pe genunchi, fără simulări, fără studii de impact, negociate „în fum și alcool” (probabil la Rodbav, că doar acolo se pune țara la cale!). ANP, o epavă incapabilă să ofere direcție, iar polițiștii de penitenciare, niște naufragiați între un deficit uriaș de personal și valuri de decizii incoerente. Și ca să fie tacâmul complet, Bogdan Burcu, însuși șeful penitenciarelor, a anunțat prăbușirea sistemului! Cine e el, mesagerul Apocalipsei? Sau doar personajul tragic care constată că vasul se scufundă și el e căpitan?
Colapsul final: Când ANP cere soluții la cei pe care ar trebui să-i conducă (și nimeni nu mai râde)!
Suntem, după cum ne confirmă Cosmin Dorobanțu, chiar în etapa de prăbușire. Sistemul nu e în colaps total, dar simptomele sunt clare ca lumina zilei: milioane de ore suplimentare neplătite, lipsă cronică de personal (că cine ar vrea să lucreze într-un circ?), deprofesionalizare accelerată (cursurile de formare sunt doar pentru a bifa hârtii), reorganizări haotice (ca un copil mic care mută piesele de LEGO la întâmplare), experimente sinistre cu unități comasate (probabil să vadă câte suflete pot înghesui într-un spațiu și mai mic), „profesioniști de carton” la conducere și o credibilitate subminată de la o zi la alta.
Prima fază a declinului e cea mai dulce-amară, ne spune Cosmin: „În momentul în care Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) cere soluții de la cei pe care ar trebui să îi conducă, prăbușirea este inevitabilă.” Adică, șefii nu mai știu ce să facă, așa că îi întreabă pe subordonați, care sunt la fel de derutați. Minunat!
Resetul „inevtabil”: Cine e suficient de nebun să oprească trenul care merge spre nicăieri?
Când o instituție de forță dansează pe marginea prăpastiei, are două opțiuni: ori se reinventează, ori se face praf și pulbere. Pentru penitenciare, prietenul Cosmin propune un „reset”: o schimbare reală de mentalitate (adică să nu mai gândim ca în Evul Mediu), desființarea grupurilor de interese (adică să dăm afară „haita”), revenirea la control profesionist (adică să nu mai fie controlul „CSV”), reducerea birocrației inutile (adică să nu mai umplem pădurile de hârtii), transparentizarea deciziilor (adică să știm și noi de ce se întâmplă prostiile), reprofesionalizarea (adică să reînvățăm ce înseamnă să fim polițiști, nu doar umplutori de formulare), prezența specialiștilor în teritoriu (adică să mai vadă și ei cum arată o pușcărie de aproape) și, în sfârșit, „pacea sănătoasă cu sindicatele”. Adică, să mai și asculte vocile de jos!
Concluzia lui Cosmin Dorobanțu, pe care o subscriem cu amărăciune și un zâmbet amar, este că ANP a urmat fidel ciclul marilor imperii: ascensiune (cândva), apogeu (pentru scurt timp), abundență (de prostie) și decadență (accelerată). Suntem în etapa de declin, resetul este inevitabil. Întrebarea crucială, cu care ne lasă prietenul nostru Cosmin, e simplă: „Cine va avea curajul să-l facă? Cine va reforma Poliția Penitenciară?”
Digitalizare, debirocratizare, eficiență și eficacitate. Sună a slogan electoral, nu-i așa? Păcat că, deocamdată, sunt doar vorbe frumoase într-un sistem care se scufundă cu zgomot de hârțoage și șușoteli despre „pile” și „combinații”. (Cerasela N.).
