MAI acuzat de incompetență și corupție în eliberarea autorizațiilor pentru unitățile de poliție

0
184

Sindicatul Diamantul denunță o situație alarmantă în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), acuzând incompetență, indiferență și aranjamente „diabolice” în procesul de obținere a autorizațiilor de funcționare pentru unitățile de poliție.

Sindicatul susține că Inspectia Muncii și Inspectia Sanitară, structuri esențiale pentru verificarea și aprobarea condițiilor de muncă și sanitare, sunt integrate ca structuri interne (și corupte) ale MAI, ceea ce creează un conflict de interese flagrant. Într-o organizare instituțională normală, structurile de control și cu atribuții de sancționare ar trebui să fie externe organismului controlat.

Eliberarea certificatelor pe bază de Cod CAEN inexistent

Conform informațiilor deținute de Sindicatul Diamantul, în anul 2024, după ce sindicatul a sesizat problema, anumite persoane din MAI eliberau cu rapiditate certificate de conformitate cu Legea 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă pentru Inspectoratele de Poliție Județene (IPJ-uri), folosind codul CAEN (rev 2) „8030”.

Problema este că acest cod CAEN „8030” se referă exclusiv la „activitatea de investigații” a persoanelor juridice de drept privat, adică agențiilor de detectivi, și nu are nicio legătură cu activitatea Poliției Române.

Ironia situației: Certificat de „detectivi” eliberat de IGPR

Sindicatul Diamantul subliniază ironia situației: certificatul pentru activitatea de „detectivi” a IPJ-urilor este emis de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), pe baza unei simple declarații pe proprie răspundere întocmite de un șef de IPJ. Se pare că niciuna dintre persoanele responsabile nu are cunoștințe despre domeniul respectiv.

Funcție, nu carte: O realitate tristă?

Sindicatul Diamantul sugerează că, în MAI, deținerea unei funcții de conducere este considerată mai importantă decât cunoștințele și competențele necesare. (Cerasela N.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here