Următoarea oprire: Senatul condus de Călin Popescu Tăriceanu.
Legea 304 a fost adoptată cu 177 voturi „pentru” şi 79 voturi „contra”, iar legea 317 privind CSM – 177 voturi „pentru”, 78 „contra”.
Votul de astăzi a fost dat după ce în prealabil Regulamentul Camerei Deputaţilor a fost modificat astfel încât dezbaterile să aibă loc pe repede înainte.
Una dintre prevederile considerate cele mai toxice în legea 304 vizează independenţa procurorului – „Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice”. Se adaugă „netemeinice” în textul legii.
O alta vizează înfiinţarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unei secţii speciale de Investigare a infracţiunilor comise de magistraţi. O astfel de secţie, consideră magistraţii, poate fi o nouă SIPA, cu alte cuvinte, un instrument de intimidare a procurorilor şi judecătorilor care nu sunt obedienţi.
Referitor la legea 317, interesant este că pe tot parcursul ei, sintagma sistem judiciar e înlocuită cu Justiţie, astfel, plenul CSM soluţionează cererile privind apărarea „independenţei justiţiei” în loc de apărarea „independenţei sistemului judiciar”. (Corina U.).






































