„Ce zice fostul doctorand SRI si social-democrat sef, Marcel”?

0
726

Ce zice fostul doctorand SRI si social-democrat sef, Marcel: ,,Suprataxarea proprietatilor este o abordare social-democrata”. Ce crede insa Marcel, de fapt: suprataxarea proprietatilor VOASTRE e o abordare ,,social-democrata”. Ei isi cresc salariile. Va reamintesc:prima masura social-democrata a lui Marcel, cand a venit la guvernare, a fost sa isi creasca lui salariul (strecurandu-se Presedinte al Camerei Deputatilor). PSD-ul lui Marcel a dat amnistie fratilor Negoita, care aveau cartier pe persoana fizica. Si acum, vor sa va supraimpoziteze pe voi. In timp ce tot soiul de sarlatani sustinuti de PSD, faceau sau fac mii de Euro pe luna, din sinecuri, ei fiind in fapt impostori. Eu ma asteptam de la Marcel sa aiba o reactie despre cum este posibil ca diversi sinecuristi sa obtina mii de euro sau chiar pana la 200.000 de Euro pe an, in timp ce fraudeaza inclusiv regimul proprietatii si urca la cer asigurarile RCA. Tot abordare social-democarata, Marcele, asa-i? Am scris recent despre un astfel de individ, care, prin ceea ce pare un act simulat, a vandut o casa subevaluata de pana la 3 ori catre fiica sa (care oricum ar fi probleme in justificarea sumelor pretins platite). Acelasi individ pus de Marcel intr-o sinecura (n.r -Nicu Marcu, Președinte ASF), si care aproape v-a triplat pretul asigurarilor RCA, o sa vedeti ca nu are mai multe case in declaratia de avere. Oare de ce? Pentru ca, prin falsuri in declaratii, ajunge ca tot voi sa ii platiti casa in Primaverii, obtinuta de la RAPPS (fara drept) si pentru care nu plateste impozit pe veniturile in natura. Asta este ipocritul de Marcel Cioloacu, pseduo social-democratul care prima masura pe care a luat-o a fost sa isi dubleze salariul din Parlament, dezvaluie analistul economic, Radu Teodor Soviani. (Cristina T.).

Articolul „Ce zice fostul doctorand SRI si social-democrat sef, Marcel”? apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here