O ploiesteanca a fost amenintata ca va fi infectata cu COVID-19

0
785

O ploiesteanca a fost amenintata ca va fi infectata cu COVID-19, de o femeie căreia îi interzisese să intre pe scara blocului.

Luni seară, Poliția municipiului Ploiești a fost sesizată de o femeie cu privire la faptul că, în timp ce se afla în scara blocului de domiciliu, a avut un conflict verbal cu o persoană necunoscută, care i-a spus că este din Italia și că o scuipă.

În cauză au fost efectuate verificări, stabilindu-se că, în jurul orei 19:00, apelanta, în timp ce se afla pe scara blocului unde locuiește, s-a întâlnit cu o femeie, despre care cunoștea că nu locuiește în imobil.

Dorind să-i atragă atenția să nu mai vină în blocul respectiv, între aceasta și persoana în cauză a izbucnit un conflict verbal, iar cea din urmă i-ar fi spus că o scuipă dacă nu o lasă să treacă.

Fiindu-i teamă apelantei ca persoana să nu fie venită din Italia și să fie infectată cu coronavirus a apelat S.N.U.A.U. 112.

Persoana reclamată a fost audiată, recunoscând că a avut un conflict verbal cu apelanta, însă nu a afirmat că o va scuipa, nu a fost în Italia și nu are rude acolo.

Ambele femei au fost sancționate contravențional, cu avertisment.

Ziarul de Ploiești

FOTO: Arhiva

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here