Prins beat la volan, pe str. Cuza Vodă

0
673

La data de 21 ianuarie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tîrgu Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 37 de ani, din Crăcăoani, care conducea un autoturism pe strada Cuza Vodă din Tîrgu Neamț, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

foto cu caracter ilustrativ

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Față de acesta, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, potrivit IPJ Neamt.

Sursa: ZiarTarguNeamt.RO

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here