Deja-vu! Conducerea IPJ Prahova schimbata dupa o metoda patentata

0
852

Deja-vu! Conducerea IPJ Prahova schimbata dupa o metoda patentata. Vechiul șef a fost „avansat” în structurile centrale ale MAI, împuternicit pentru doar 6 luni.

Chestorul de poliție Eduard Mirițescu (foto stânga) va pleca la București, unde va lucra ca director. El fusese numit la comanda IPJ Prahova ca interimar, în februarie 2016, și apoi o preluase efectiv, prin concurs, în cursul lunii decembrie a aceluiași an.

CITEȘTE ȘI: IPJ Prahova are un nou sef la comanda. Eduard Miritescu a candidat, singur, si a obtinut functia

„Avansarea” sa a dat apă la moară speculațiilor că nu mai era dorit de PSD, care îl asocia cu „statul paralel” de la nivel județean și care avea nevoie de cineva mai maleabil în perspectiva alegerilor. Dar e greu de dovedit un astfel de scenariu.

În locul acestuia a fost numit – tot interimar, pe 6 luni – comisar-șef Florin Cătălin Aristan (foto dreapta), fostul șef al Poliției Rutiere DN1, care în octombrie 2018 a fost avansat în funcția de împuternicit adjunct al şefului IJP Prahova pentru Coordonare, îndrumare şi control al activităţii structurilor de poliţie rutieră şi ordine publică.

În vârstă de 41 de ani, Aristan a absolvit cursurile Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza, în anul 2000, cu specializarea de jurist. Ulterior, actual șef al IPJ Prahova a urmat un master pe Comunicare și relații cu publicul.

Imediat după facultate, el a lucrat la Inspectoratul de Poliție Dâmbovița, în Serviciul Ordine și siguranță publică.

În CV, Florin Cătălin Aristan și-a notat la competențe și abilități sociale următoarele: „Gândire analitică și sintetică. Sociabilitate și deschidere la nou. Lucrul în echipă. Abilități de comunicare”.

Astfel de schimbări la șefia IPJ Prahova au mai avut loc și în trecut, indiferent ce partid a fost la putere, de fiecare dată înaintea unor evenimente politice importante.

Ziarul de Ploiești

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here