Participarea președintelui la ședințele guvernului nu poate fi decât informală sau, în caz contrar, o formă alarmantă de intimidare. Legalitatea participării la ședințele de guvern, nu este decât un abuz politicianist. Președintele are alte instrumente de a contracara presupusele abuzuri ale guvernului, chiar posibilitatea de a convoca Parlamentul. Klaus Iohannis practică un autoritarism găunos, în fapt fără nici o garanție privind susținerea legalității. Guvernul își exercită atribuțiile în deplină libertate funcțională și este foarte greu de a-i fi delimitate excesele, cu atât mai mult sub indicațiile președintelui.
Guvernarea implică exercițiul puterii în toată complexitatea constituțională. Contestarea guvernului poate veni dinspre Parlament, dinspre stradă, mediul politic, mass-media, însă mult mai puțin dinspre președinte. Asta dacă vrem să nu avem dictatură, pentru că puterea în mâinile unei singure persoane este o fatalitate. Klaus Iohannis, pe urmele palide ale lui Traian Băsescu, se imaginează un deținător de adevăruri pe care crede că le poate aplica prin simpla invocare a unor reguli, în fapt destul de neclare. Așa cum invocarea Constituției poate fi, și a ajuns, un țipăt în pustiu. Legea fundamentală fiind, sub specia legalității punctuale, o perfectă soluție pentru contradicția însăși. România se află în impasul a ceea ce este însăși lipsa de funcționare a statului, printre altele, generată de sistemul mafiot din interiorul partidelor politice, care are directă legătură cu statutele acestora, neraportate la lege. Toate partidele politice românești au reguli de funcționare internă de tip stalinist, copii fidele ale fostului partid totalitar. Denunțarea acestor statute ale partidelor ca nelegale și sursă a corupției, incompetenței și subminare a țării, ar fi primul pas spre ieșirea din infernul actual.
Klaus Iohannis înfruntă guvernul pentru a-și face campanie electorală pentru cei dispuși să îi urmeze zvelta statură de aer. O fi prim-ministrul Viorica Dăncilă un accident al naturii în istoria României, însă președintele Iohannis care a livrat-o pe Prima Doamnă anchetelor penale nu e un bun exemplu de șef de stat. Negăsindu-și locul în această realitate politică care l-a propulsat la nivel local, și ulterior direct în fruntea statului român, fostul edil al Sibiului nu a dovedit în acești ani, o secundă, că poate demonta orologiul corupției pe care îl are pe masa președințială. Din primar cu mici învârteli, probabil mult sub nivelul altora, Klaus Iohannis nu a găsit calea de a fi cu adevărat președinte, preferând nivelul dintâi conexat cu afecțiune instituțiilor de forță .
Conflictul actual dintre președinte și primul-ministru, este al intereselor criminalității economice care caută să speculeze lucruri evidente, fără a veni cu o soluție.
Triumviratul Președinte- Guvern -Parlament, în fapt funcționează perfect, printr-o complicitate a vulnerabilității. In loc să se arate la guvern ca un milițian comunist în control la Comitetul Central, președintele ar trebui să privească spre Parlament în deplinătatea funcției pe care a obținut-o prin vot. In aceași ordine, Parlamentul ar trebui să privească spre Președinte să vadă cu ce se ocupă. Însă românii sunt captivi unui joc tot mai periculos, cu miză pentru interese exterioare cauzei naționale.
Nervozitatea președintelui este a forțelor nefaste care pierd teren, și care sunt statul însuși. În raport cu statutul și atributele funcției, actualul președinte al României este o simplă marionetă. Dacă lucrurile ar fi altfel, Guvernul nu ar îndrăzni să treacă linia roșie cu un milimetru.In actuale condiții, Klaus Iohannis se poate muta în cabina agentului de pază de la una din intrările Palatului Victoria.(Ioan Vieru).
