Fostul procuror general Tiberiu Nitu a castigat in fata DNA

0
1118

Ploiesti: Fostul procuror general Tiberiu Nitu a castigat in fata DNA. Judecătorii au decis, miercuri, schimbarea temeiului pe baza căruia s-a dispus clasarea acuzației de complicitate la abuz în serviciu în cazul său.

DNA a anunțat că acuzațiile în cazul fostului procuror general nu mai sunt prevăzute de lege, motivând astfel clasarea, însă Nițu a cerut judecătorilor să se constate că, de fapt, faptele nu există.

Magistrații au admis cererea și au stabilit că faptele de care era acuzat nu au existat.

In baza art. 341 alin. 6 lit. c C.proc.pen. admite plângerea formulată de petentul Niţu Tiberiu-Mihail împotriva soluţiei de clasare dispuse prin rechizitoriul nr. 905/P/2015 din data de 27 aprilie 2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secția de Combatere a Corupției, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de abuz în serviciu în forma de participaţie a complicităţii, prevăzută de art. 48 C.pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C.pen. Schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare dispuse faţă de petentul Niţu Tiberiu-Mihail, din art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.proc.pen. în art. 16 alin. 1 lit. a C.proc.pen. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în Cameră de Consiliu, astăzi, 02 octombrie 2018„, se arată în decizia instanței.

Ziarul de Ploiești

CITEȘTE ȘI: Se intoarce Tiberiu Nitu la Ploiesti? Procurorul General al Romaniei si-a inaintat demisia

Ploiesti: Fostul procuror general al Romaniei, Tiberiu Nitu, a scapat de acuze. DNA i-a clasat…


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here