Nu pot să cred că războiul anti-Dragnea și mai apoi anti-PSD a început de la o femeie din casa lui Pandele. Speranța Cliseru este unul dintre cei mai anonimi funcționari de pe scena politică. Dacă n-ar fi fost manager în Voluntari și mînă de semnat contracte pentru autobuze turcești la RATB, n-ar fi ajuns niciodată prefect de București. Și nimeni nu i-ar fi ținut minte numele derivat din slănina ardelenească. Darămite să izbucnească pentru ea un război la fel de crunt ca și cel pentru Elena din Troia! Şi, tot pe nesimțite, Ioan Rus, prim-sforarul și prim-constructorul (prin ginere) al orașului Cluj-Napoca, să plece din PSD și să se ducă la inexistentul partid de înjurături și turnătorii al lui Victor Ponta. Cum să cred că tot acest război s-a născut din nimic, de la solidaritatea trupei de afaceriști reunită sub umbrela consilierilor de la Capitală și a unui parlamentar tiriplici de Ilfov? Ar însemna să mă mint, să mă anesteziez cu diversiunile de anvergură ale băieților aflați la butoanele acestui scenariu de dat jos Dragnea și de pus PSD-ul cu botul pe labe.
România, țara mea dragă, este captivată de o vînătoare umană și politică. Nu trăiește penibilul administrării naive, al dezvoltării bezmetice, nu are nici un plan important de viitor, nu are neuroni pentru blocat emigrația sau pentru salvat decăderea școlii și a sistemului de sănătate. Toată lumea fierbe și participă la vînătoarea nebună a lui Liviu Dragnea. Cică ar fi vorba de o vînătoare democratică, banditul de Dragnea fiind urmărit, încolțit și atacat numai de preacurații și nevinovații Gușă și Rareș Bogdan, de sfintele fecioare Firea, Turcan și Gorghiu, de înțeleptul Orban și de marele patriot al noii Securități, George Maior. Și de alții ca el. De la șoferul de taxi din Londra la ospătarul #Rezist cu studii superioare din Spania, pînă la gîsca de la casieria din Italia, toată românimea dintre granițe și din afara lor este copleșită de un singur gînd. Să-l belească pe Dragnea, cea mai importantă piedică împotriva fericirii tuturor și a dezvoltării accelerate a țării noastre! Ha, ha, ha! Nimeni nu duce această judecată mai departe. Să-l dăm jos pe Dragnea și pe urmă să-l punem pe…
„Pe guvernul meu. Ha-ha-ha!”
Este Romania înnebunită să-i facă un asemenea cadou lui Klaus Iohannis? Sau îl urăște pe Liviu Dragnea pînă acolo încît ar fi în stare să pună și un cal pe postul de prim-ministru și o capră în fruntea PSD?
În copilărie, dispăream de acasă la tăiatul porcului, a mielului sau a vițelului. Am refuzat să dau o mînă de ajutor chiar și atunci cînd nu aveau cu cine să o facă. Ziceam că prefer să nu mai mănînc. În clipele în care își ascuțeau cuțitele și își încălzeau apa, mi se păreau de-a dreptul monstruoși. Într-un decembrie, au scăpat un godac și porcul alerga disperat către mine, în timp ce tata și măcelarul strigau:
„Prinde-l, mă, prinde-l!”.
N-am prins nici porcul, nici iedul scăpat la Orăștie în piața din Vinerea Mare, n-am vrut să particip nici la hăituirea de lupi și mistreți, necum de oameni. N-am suportat niciodată meseria de hăitaș, chiar dacă asta mi-ar fi adus tot rîsul sau tot disprețul celorlalți.
L-am tocat pe Liviu Dragnea la formarea Guvernului. N-a ținut nimeni cont. Nici Dragnea nu și-a dat seama ce pățește dacă promovează numai servitori, oportuniști și nime-n lume. Nu are cine să-l sfătuiască și să-l oprească de la aberații și nici să-l apere în fața amenințărilor.
Hăituirea lui Liviu Dragnea, transformat numai prin propagandă într-un inamic public național, mă pune însă pe gînduri. Nu că ar fi Dragnea un îngeraș, sau cine știe ce luminăție, sau mare constructor de proiecte de țară. Nu este! Dar nici mai prost ca Ludovic Orban sau mai ticălos decît Traian Băsescu nu poate fi socotit. Lipsa lui de anvergură nu-l face nici pe Iohannis mai înțelept, mai curat și mai folositor; și nici pe George Maior și pe Florian Coldea mai cinstiți și mai patrioți. Casa din Alexandria a lui Liviu Dragnea (pe care am văzut-o peste gard) nu este cu nimic mai presus decît a lui Videanu sau a lui Cataramă de pe Snagov, afacerile lui Dragnea nu trec peste cele ale lui Valeriu Stoica, Stolojan sau ale familiei Băsescu, Cocoș și Udrea, Ghiță sau Pinalti sau chiar ale pelticului acela de Marin Anton. Sau oricine vreți să ziceți dintre cei ajunși la putere în acest capitalism sălbatic, de la Crin Halaicu la frații Negoiță și la familia Pandele.
Blestemul țării noastre stă astăzi în clasa politică mediocră, dar și în incapacitatea populației de a susține ferm o direcție europeană în toate datele sale importante. Şi atunci, de ce așa mobilizare națională, așa ploaie de diversiuni, așa orchestră de vești proaste și de fake news? Numai pentru că toată comunicarea PSD-ului este dirijată tembel și nimeni nu este în stare să contracareze campania ostilă de pe Internet și de la cele două televiziuni înregimentate (Realitatea TV şi Digi 24)? Este atît de pansat la creier PSD-ul, încît să reducă toate ieșirile sale televizate la mărirea de pensii și salarii de bugetari, la bonuri de masă și tichete de vacanță? Sunt toți cei din preajma lui Liviu Dragnea agățați cu dosare și afaceri necurate, încît să se arunce pe burtă în fața unor avioane de hîrtie?
Nu sunt un susținător al PSD-ului. O probează tot ce am scris în 29 de ani de presă liberă. Dar nici nu pot sta nepăsător în fața unei mega-operațiuni de îngropare a unui om numai pentru că banda adversă vrea neapărat să-l deposedeze de puterea dobîndită pe cale democratică. Punct! (Cornel Nistorescu – Cotidianul).
