În România, anul 2026 aduce noi alianțe de… disperare. Și nu oricare, ci o alianță aproape apocaliptică: sindicaliștii din penitenciare se unesc cu minerii! Pare un scenariu absurd dintr-un film distopic, dar este realitatea crudă pe care o trăim. Pe 24 martie 2026, Piața Victoriei va răsuna nu doar de strigătele minerilor disperați, ci și de ecoul sumbru al celor care se pregătesc să-i primească… la pușcărie. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) nu mai privește de pe margine măcelul social, ci se alătură direct protestului, aruncând în aer cortina ipocriziei guvernamentale. Revendicările? Legitimi sunt minerii, în timp ce Guvernul României pare să-și fi asumat rolul de cel mai eficient agent imobiliar pentru celulele de la Rahova.
Guvernul vizionar: De la energie sustenabilă, la foamete „asistată”!
Să ne înțelegem: nu suntem doar în criză energetică, ci și într-o criză de bun-simț la nivel înalt. În timp ce prețurile la facturi explodează și românii își numără dinții în prag de iarnă, Guvernul, cu o dăruire demnă de o cauză mai bună, închide sistematic orice ar putea produce energie în țară. Minele, odată mândria industrială, devin simple ruine pe harta unei Românii „europene”, „verzi” și, mai ales, dependente de importuri la suprapreț.
Decizia de a dinamita propria suveranitate energetică nu vine, desigur, dintr-o analiză economică solidă – cine ar avea timp de așa ceva? Nu! Este rezultatul unor angajamente „formale” prin PNRR și a unei înțelepciuni politice care aplică politici de mediu rigide, fără absolut nicio adaptare la realitatea națională. În timp ce România își demolează cu sârg tot ce are, alte state europene – vezi Germania, Polinia, Cehia, Bulgaria, Grecia – au avut revelația pragmatică și au redeschis sau menținut capacități pe cărbune. De ce? Securitate energetică! La ei există interes național. La noi, se execută orbește și irațional, în detrimentul oricărui interes național, ca un robot stricat programat să facă implozie. Domnule prim-ministru, dacă mai sunteți pe fază, România ce face? Se pregătește să devină o centrală eoliană alimentată cu iluzii și facturi umflate?
Planul național de redresare și… delincvență: Un PNRR „alternativ”!
Închiderea minelor nu este doar o știre de la bursa energetică; este un cataclism social cu efecte în lanț, orchestrat cu precizie chirurgicală de la Palatul Victoria. Concedieri în masă, comunități întregi pulverizate, familii spulberate – mii de suflete lăsate fără venituri. Și, desigur, Guvernul nostru vizionar știe exact ce urmează: statistica și realitatea socială sunt implacabile.
Când „stâlpul” familiei este aruncat în șomaj, întreg edificiul social se clatină. Copiii acestor familii, private brusc de stabilitate, sunt împinși direct spre abandon școlar, marginalizare și, ca o consecință firească a lipsei de perspective, spre delincvență. Acesta nu este un accident, ci traseul direct, asfaltat cu bune intenții de „modernizare” europeană, pe care politicile publice G-R-E-Ș-I-T-E ale Guvernului îl deschid. Din comunitate, direct în infracționalitate, apoi, ca o ultimă destinație, la penitenciar. Felicitări, Guvernule! Avem deja peste 25.000 de deținuți. Nu, nu ne mai dorim alții, dar, se pare, voi dați din coate să depășim recordul!
Guvernul „eficace”: Tratează doar simptomele, creează boli cronice!
Dar stați, capodopera abia începe! Statul român nu doar că nu rezolvă problemele, dar le și perfecționează. În loc să investească inteligent în educație, în protecție socială, în crearea și menținerea locurilor de muncă, Guvernul preferă să arunce sume astronomice în sistemul de ordine publică și siguranță națională. Ah, și în penitenciare, desigur! Este o politică publică falimentară, un carusel al absurdității unde nota de plată nu dispare, ci se mută strategic: din energie, în social; din social, în justiție; iar din justiție, direct în penitenciare, ca într-un circuit turistic bine pus la punct.
„În loc să construiți penitenciare, mai bine ați investi în educație și în politici publice coerente care să îi țină pe români departe de pușcărie”, afirmă tranșant Cosmin Dorobanțu, președintele FSANP, trăgând un semnal de alarmă pe care, evident, responsabilii guvernamentali îl ignoră cu o nonșalanță demnă de alte vremuri.
Marea dezbinare națională: Când guvernarea e circ, iar poporul, public captiv!
Sindicatele din penitenciare, martori zi de zi la efectele dezastruoase ale haosului, constată o degradare periculoasă a coeziunii sociale. O coeziune pulverizată direct de o clasă politică… hmm, să-i spunem „particulară”. Incapabilă să genereze unitate, ea preferă să semene dezbinare, transformând românii în adversari într-un teatru absurd de tensiune politică permanentă. Dezbinarea a devenit, cu succes, instrument de guvernare. Niciodată, dar absolut NICIODATĂ în ultimii ani, societatea românească nu a fost mai fragmentată, mai iritată și mai lipsită de orice urmă de încredere în clasa politică.
Și totuși, mai există un apel, aproape iluzoriu: „PSD, PNL, USR, UDMR, mai aveți un pic de responsabilitate? Un dram de stabilitate? Un crâmpei de dialog real?” Este o întrebare retorică, știm. România este vulnerabilă pe toate palierele – social, economic, chiar și emoțional – iar continuarea acestei strategii de confruntare internă, român contra român, nu face decât să adâncească criza. Statul, condus haotic de o alianță de guvernare care se ceartă în public mai abitir decât o familie la piață, se scufundă de la sine.
Epilogul „cuminat”: Cine plătește nota de plată pentru incompetența guvernamentală?
FSANP lansează un strigăt de luciditate: încetați să închideți minele sub pretextul PNRR sau al unor ținte de mediu aplicate fără discernământ și fără măsuri compensatorii REALE! România are nevoie disperată de un echilibru între tranziția energetică (fie ea și forțată) și securitatea economică și socială. Altfel, costul nu va fi doar economic; va fi profund uman, măsurabil în destine zdrobite și generații pierdute.
Întrebarea, simplă și asurzitor de fără răspuns din partea decidenților, rămâne suspendată în aerul greu al ipocriziei: Cine plătește prețul social al închiderii minelor? Răspunsul e simplu: Noi toți, dar mai ales cei care vor ajunge (sau au ajuns deja) în penitenciare, mulțumită strategiilor „vizionare” ale Guvernului. Poate ar trebui să schimbe sloganul țării din „România, te iubesc!” în „România, te… închid!”. (Cerasela N.).
