Scena este deja familiară: Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), bastionul suprem al justiției românești, a fost nevoită, din nou, să-și suflece mânecile și să corecteze erorile flagrante ale celor care ar trebui să fie apărătorii legii în Ministerul Afacerilor Interne (MAI). De la „elita” juridică a ministerului, ne-am trezit cu o serie de argumente atât de subțiri încât ar fi putut trece drept bancuri proaste, dacă nu ar fi fost vorba de drepturi fundamentale și de bani publici. Din fericire, există o voce lucidă și extrem de bine informată care expune aceste derapaje: Emil Pascut de la Sindicatul Diamantul, un om care pare să înțeleagă legea mult mai bine decât departamente întregi de „specialiști” din MAI.
I. Genialitatea „elitelor” MAI: Când un refuz categoric Nu este act administrativ (in mintea lor)
Imaginați-vă următorul scenariu, propus cu toată seriozitatea de juriștii centrali ai MAI: o soluție la o contestație, prin care se refuză dreptul unui om, nu ar fi, chipurile, un act administrativ! O interpretare atât de… inovatoare, încât ar putea concura cu ideea că gravitația este doar o sugestie. Această aberantă teorie, pe care Emil Pascut a „desființat-o cu contra-argumente solide” (conform propriei sale declarații), a fost avansată cu seninătate în dosarele Josanu și Canarau. Așadar, la MAI, deciziile care îți pot schimba viața nu intră în categoria actelor administrative, ci probabil în cea a „iluziilor optice” sau a „glumelor proaste”, rămase fără răspundere legală.
II. Coincidența miraculoasă: ICCJ are aceeași părere cu… Emil Pascut!
Și tocmai când credeai că nu poate fi mai amuzant (sau mai tragic), intervine Înalta Curte! Printr-un comunicat publicat la 9 februarie 2026, ICCJ a tranșat definitiv această dispută demnă de o parodie juridică. În ședința din 9 februarie 2026, Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii a adoptat Decizia nr. 2 în dosarul nr. 2242/1/2025. Și ghici ce? ICCJ a stabilit negru pe alb că:
„În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, decizia motivată a șefului unității ierarhic superioare, prin care se dispune respingerea contestației, ca neîntemeiată sau ca tardiv introdusă, precum și menținerea sancțiunii aplicate reprezintă un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.”
Așadar, ICCJ a confirmat, punct cu punct, ceea ce Emil Pascut de la Sindicatul Diamantul susținea cu argumente logice și juridice impecabile. Se pare că logica elementară și respectarea legilor fundamentale sunt apanajul sindicatelor, nu al „elitelor” ministeriale.
III. Istoria se repetă: MAI, abonat la repetenție – la drept administrativ
Și ca dovada că incompetența la MAI nu este o excepție, ci o regulă, Emil Pascut ne reamintește că nu este prima dată când ICCJ intervine pentru a pune lucrurile în ordine. O altă decizie de reper, Decizia 191/2025, a stabilit deja că obligația de audiere este fundamentală, iar nerespectarea ei atrage nulitatea sancțiunii disciplinare. O altă „lecție” de drept administrativ pe care „elita” juridică a MAI a ratat-o cu brio, costând, desigur, contribuabilul român timp, nervi și bani în procese interminabile.
IV. Concluzie: Când dreptul devine o sfidare și cetățeanul o jucărie a incompetenței
Ceea ce asistăm este mai mult decât o simplă „eroare de interpretare”. Este o sfidare continuă la adresa principiilor de drept, a transparenței și a bunului simț. Faptul că MAI, o instituție fundamentală a statului, se lasă constant corectată de cea mai înaltă instanță, demonstrează o problemă sistemică de incompetență sau, mai grav, de rea-credință. Iar în timp ce „elita” juridică își continuă jongleriile semantice, polițiștii și cetățenii de rând sunt cei care plătesc prețul pentru acest circ. Este timpul ca aceste „lecții” primite de la ICCJ să se transforme în măsuri concrete și în responsabilitate, nu doar în titluri de comunicate oficiale. Altfel, vom continua să avem o justiție la vârf care corectează, și o administrație la bază care, pur și simplu, refuză să învețe. (Cristina T.).
