
Într-o postare pe propria pagină de Faceboook, deputatul Mircea Roșca, președintele PNL Prahova, pare să aibă o revelație la început de sesiune parlamentară. Unde vorbește despre sentimentele de mândrie națională și afirmă că „în România, în politică, în plan internațional, nu ne mai permite să acceptăm compromisuri pe care, în adâncul nostru, le-am respins mereu. Nu mai accept să ni se spună din tot felul de zone „model” ce este bine pentru noi”.
Iată ce a scris Mircea Roșca:
„Gânduri…
Începutul acestui an a adus o stare diferită. Un nou început, o nouă stare de spirit. Așa am intrat în prima zi a noii sesiuni parlamentare.
În tot acest context complicat, într-o societate în care aproape totul, dar mai ales tot ceea ce ai crezut, își pierde identitatea, în care toată lumea critică pe toată lumea, ești blamat și judecat pentru orice inițiativă sau rezultat, eu am ales să fiu tot cel care știu că sunt, apelând mult mai mult la starea și la cercetarea mea interioară. Am ales să fiu mai flexibil cu situațiile contrare viziunii mele, mai tolerant cu cei care au ceva de spus diferit față de mine, dar, mai ales, mai încrezător în viitor, pentru că știu că există resursa necesară în noi și peste tot în jurul nostru. Chiar dacă sunt recunoscut pentru asta, voi fi și mai asumat cu credințele mele.
Am decis să fiu exact așa cum sunt în interiorul meu. Și să vă arăt asta! Cu curaj și asumare. Nu pentru că mi-ar fi lipsit până acum, ci pentru că realitatea pe care o trăim, în România, în politică, în plan internațional, nu ne mai permite să acceptăm compromisuri pe care, în adâncul nostru, le-am respins mereu. Nu mai accept să ni se spună din tot felul de zone „model” ce este bine pentru noi.
A venit momentul unui restart. Momentul în care fiecare trebuie să spună clar cine este și ce apără. Eu sunt Mircea! Sunt un român care își iubește necondiționat țara, istoria, poporul, familia și valorile naționale. Credința în Dumnezeu și însușirea a tot ceea ce primim ca dar nemeritat, prin harul Său, sunt fundamentale pentru mine. Nu mai accept compromisuri care ne slăbesc, dar aleg să fiu constructiv, nu să blamez, nu să acuz, nu să arăt cu degetul, rămânând permanent pozitiv.
Vreau ca, în fiecare zi, să pot spune cu capul sus că am făcut ceva concret. Că este pentru un singur om, pentru o casă sau o stradă, că este pentru viitorul copiilor noștri, pentru Prahova sau pentru țară, eu mă voi simți la fel de bine, indiferent de cei care vor contesta permanent. Dacă voi inspira chiar și doar o singură persoană din viața mea, prin tot ceea ce sunt eu și îmi va fi deajuns….dar ştiu cǎ vor fi mai multe!
Viitorul nostru nu va depinde doar de realizările din infrastructură sau de situația economică pe care unii ne-o prezintă cu înverșunare ca și cum ar fi fundamentală. Viitorul nostru stă în dorința și puterea noastră de a iubi: de a iubi aproapele, semenii noștri, de a iubi acolo unde simți ,,abandonare” și nu mai iubește nimeni…
Această putere nu o putem primi decât prin smerenie, mulțumind pentru tot ceea ce suntem și avem Celui care poartă toate meritele.
Dumnezeu să ne ajute!”
Ziarul de Ploiești
Articolul Președintele PNL Prahova: „Nu mai accept să ni se spună din tot felul de zone „model” ce este bine pentru noi” apare prima dată în Ziarul de Ploiesti, stiri Prahova.







































