După ani de zile în care judecătorii de la Curtea Constituțională a României (CCR) au demonstrat o flexibilitate intelectuală demnă de un contorsionist de circ, susținând cu obstinație că dreptul polițiștilor și militarilor la pensii de serviciu este la fel de constituțional ca dreptul la o pâine mai ieftină – adică deloc! – iată că s-a produs miracolul! Într-o turnură demnă de o telenovelă politică, în Decizia CCR 724/2024, exact aia în care se analiza impozitul progresiv (ce coincidență, nu-i așa?), augusta Curte a „văzut lumina”. Sau, mai plastic, și-a scos ochelarii de cal, i-a șters de praful acumulat de la precedentul „neconstituțional” și a descoperit că pensiile militare sunt, de fapt, sub o aură de protecție constituțională. O revelație divină, cu dată fixă de la Curtea Supremă!
Evanghelia după CCR: Cum a descoperit „gașca” Constituția (și interesul patrimonial)!
Conform iluminării proaspăt dobândite, așa cum ne dezvăluie lucid și amar Emil Pascut de la Sindicatul Diamantul, judecătorii au statuat cu o gravitate impostată că: „101. Cu alte cuvinte, având în vedere faptul că, în actualul context legislativ, pensiile militare sunt suportate integral de la bugetul de stat, Curtea reţine că acestea intră sub incidenţa dreptului la pensie garantat de art. 47 alin. (2) din Constituţie.” Așadar, brusc, faptul că aceste pensii nu sunt pe principiul contributivității și vin direct de la bugetul de stat nu mai e o problemă. Ah, logica de granit a CCR, mereu gata să se adapteze! Se pare că o interpretare contrară ar fi „negat dreptul la pensie, ca drept fundamental”, fapt ce, desigur, ar fi deranjat grav jurisprudența CEDO, care chiar menționează că, odată ce un stat contractant instituie o prestație socială, aceasta devine un „interes patrimonial”. Adică, ce e al meu e al meu, chiar dacă nu e al meu pe principiul contributivității, ci pe principiul „statul plătește”! Asta da, șmecherie fină, băieți!
Politichieni, păcălici și ciopârțitorii de drepturi de la MAI: O echipă de vis!
Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece și cu lumina proaspăt descoperită de la CCR. Emil Pascut subliniază că „suntem în bătaia vântului!”. Avem politicieni care, în loc să respecte serviciul crucial adus de polițiști și militari, își bat joc de nevoia lor de securitate juridică și de predictibilitate a carierei și pensiei. Și, ca să fie tacâmul complet, avem un aparat central al MAI care, sub bagheta magică a unor nume grele precum Despescu, Dorobanțu, Minoiu și Grecu, lucrează neobosit să „ciuntească” din drepturi. Cel mai bun exemplu? Schemele de sancțiuni secrete, inventate „fără bază legală” prin Ordinul S7/2018, toate cu scopul nobil de a „diminua/sista majorarea Bayraktar”. Ce frumos, nu-i așa? E ca și cum ai da un cadou, dar înainte de a-l înmâna, îi tai din colțuri și te asiguri că nu e prea… cadou!
CCR, oracolul polivalent: Azi alb, mâine negru, poimâine… Ce-i convine stăpânului!
Iar piesa de rezistență a acestui circ legislativ rămâne, desigur, Curtea Constituțională. O „gașcă permeabilă la influențe politice”, ne spune Sindicatul Diamantul. Adică un grup de domni și doamne care, azi decid că albul e negru, mâine că negrul e verde, iar poimâine că verde e portocaliu. Totul, desigur, „după cum le dictează stăpânii politici și interesele personale!”. Există, însă, și acele „momente rare” când ordinele politicienilor intră în conflict cu interesele castei magistraților. Și doar atunci, ca prin minune, judecătorii CCR uită de „stăpâni” și devin apărători de neclintit ai drepturilor – în special ale lor, dar dacă suntem noi, polițiștii și militarii, prin preajmă, din întâmplare, poate ne mai pică și nouă vreo garanție constituțională. Așa s-a nimerit să fie și cu decizia 724/2024. Adică, ne-a ieșit și nouă ceva, dar nu pentru că eram noi importanți, ci pentru că CCR-ul avea o altă bătaie de cap!
Revolta tăcută și liderii de TikTok: Când argumentul forte lipsește, urlăm pe rețele!
Tristul adevăr, mărturisit tot de Emil Pascut, este că polițiștii și militarii „nu avem dreptul la grevă”. Adică, la capitolul „dacă nu contează forța argumentului, contează argumentul forței”, noi stăm prost și foarte prost. Fără grevă, mitingurile sunt doar „divertisment”, chiar și cu 20.000 de oameni. Și dacă „forța argumentului” ar fi soluția? Ei bine, nici acolo nu stăm mai bine! Avem „lideri ‘marcanti’ sindicali și de asociații cu o pregătire modestă, de nivel compatibil cu Tik Tok, incapabili să furnizeze argumente juridice adecvate, convingătoare”. Ce să mai ceri? Oamenii pot doar să se „smiorcaie că pensiile militare nu sunt speciale” sau să amenințe că „22000 de polițiști și militari ies la pensie”. Argumente de școală primară, spuse cu voce tare.
În concluzie, trăim într-o Românie unde justiția constituțională se modelează după interesele de moment, politicienii își bat joc, iar sindicatele se târâie cu argumente de sudor. Și planeta se învârte, indiferent de cât de „bine” ne simțim noi. Dar măcar acum știm că pensia militară e constituțională. Mulțumim, CCR! Sperăm să nu vă „răzgândiți” din nou la următoarea Decizie, în funcție de cum bate vântul… sau de cum se cere un impozit mai mare pe pensii! (Irinel I.).
