Un prahovean a încălcat de mai multe ori legea, în aceeași zi

0
46

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Ciorani, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Județean 102N, în localitatea Inotești.

Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 46 de ani din comuna Iordăcheanu.

Din verificările efectuate, a reieșit că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma extinderii cercetărilor, s-a constatat că autovehiculul condus figurează ca fiind neînmatriculat, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare montate pe autovehicul figurează atribuite unui alt autoturism.

Cercetările continuă pentru stabilirea tututor împrejurării comiterii faptelor și dispunerea măsurilor legale ce se impun.

Polițiștii rutieri atrag atenția asupra riscurilor majore generate de consumul de alcool la volan și recomandă tuturor participanților la trafic să respecte normele rutiere, pentru prevenirea accidentelor și asigurarea unui climat de siguranță pe drumurile publice.

Ziarul de Ploiești

FOTO: Arhiva

Articolul Un prahovean a încălcat de mai multe ori legea, în aceeași zi apare prima dată în Ziarul de Ploiesti, stiri Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here