

Primăria Florești a organizat ceremonii de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Ca în fiecare an, s-a sărbătorit așa cum se cuvine în localitate.
Primarul Simona David, însoțită de viceprimarul Angela Marin și alți reprezentanți ai administrației și Consiliului Local au adus un omagiu înaintașilor, depunând coroane de flori la monumentul Eroilor și la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Florești și la monumentul din Centrul satului Călinești.
„Vă mulțumesc tuturor celor prezenți astăzi, la sărbătoarea zilei de 1 Decembrie! Știu că ne aflăm într-o situație care ne creează tensiune și nemulțumire, însă ziua de astăzi a reușit să ne unească și să ne aducă emoție și bunătate. Ca în fiecare an, cu ocazia Zilei Naționale a României am adus un omagiu eroilor patriei prin depunerea de coroane la monumentele din Florești și Călinești. Mulțumesc pe această cale elevilor școlilor din Florești și Călinești, care au fost alături de noi la această sărbătoare și ne-au încălzit sufletele cu poezii și cântece.
La mulți ani, dragii mei!” – a transmis primarul Simona David.
La final, pentru locuitorii din comună s-au împărțit peste 500 de porții de fasole cu cârnați, la caserole.
Ziarul de Ploiești
Articolul Primăria Florești a organizat ceremonii de 1 Decembrie (FOTO) apare prima dată în Ziarul de Ploiesti, stiri Prahova.


















































