Curtea Suprema a ridicat controlul judiciar pentru Lucian Onea

0
780

Curtea Suprema a ridicat controlul judiciar pentru Lucian Onea. Fostul șef al DNA Ploiești este cercetat penal pentru patru capete de acuzare.

Magistrații de la Înalta Curtea de Justiție și Casație au constatat neregularități în faza de urmărire penală.

Lucian Onea este acuzat în acest dosar – instrumentat de Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție – de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă și instigare în formă continuată la comiterea, fără vinovăţie, sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Vă reamintim că acesta a fost revocat din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, unde lucra după ce a fost înlăturat de la șefia DNA Ploiești.

De asemenea, Curtea Supremă a ridicat controlul judiciar și pentru Mircea Negulescu.

„Revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpații Onea Lucian Gabriel și Negulescu Mircea prin ordonanțele nr.19/P/2018 din 25.09.2018 ale Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, se arată în decizie.

Ziarul de Ploiești


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here