Polițisti amenințați și loviți cu parul/Ziua si ultrajul.

0
44

S-a întâmplat ieri după-amiază, unde colegii noștri din cadrul Postului de Poliție Drăguțești-IPJ Gorj au intervenit la un conflict în familie, care avea loc pe raza comunei Drăguțești, sat Cîrbești din județul Gorj, unde un bărbat cu un obiect contondent din material lemnos în mână i-a amenințat cu moartea atât pe membrii familiei, cât și pe colegii noștri, dezvaluie cei de la sindicatul Europol.
În fapt, bărbatul recalcitrant se afla la domiciliul fratelui său, din aceeași localitate, în urma unui conflict pe fondul unei moșteniri, lovindu-i pe ambii soți cu acel obiect, după care s-a deplasat la autospeciala de poliție ajunsă la fața locului și a lovit-o, provocând mai multe avarii.
Acesta s-a ales dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violență în familie și ultraj. Cam acestea sunt riscurile la care sunt supuși polițiștii în activitatea zilnică. Cu siguranță vor exista voci care vor spune că de ce nu au folosit armamentul din dotare. Nimic mai simplu, pentru faptul că legislația incidentă nu îi poate ajută, colegii noștri fiind acuzați de cele mai multe ori că raportul de forțe folosit, nu impunea folosirea acestuia, mai precizeaza sursa citata. (Paul D.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here