Elevii cu rezultate bune la invatatura vor primi burse lunare

0
30

Floresti: Elevii cu rezultate bune la invatatura vor primi burse lunare. Consiliul Local a stabilit sumele pentru anul școlar 2021 – 2022.

Deși este un an dificil din punct de vedere financiar, elevii școlilor din satele Florești și Călinești au primit la sfârșitul săptămânii o veste bună.

Consilierii au aprobat alocarea, de la bugetul comunei, a unor bani pentru bursele de învățământ.

Primarul Simona David a explicat în ce condiții vor fi acestea acordate: “Am stabilit că elevii din comuna noastră, care vor avea medii cuprinse între 8,50 – 9,00, vor primi o bursă de 100 lei /lună, iar cei care termină semestrul cu media cuprinsă între 9,00 – 10,00 vor primi 150 lei /lună, bursă din partea Primăriei Florești.

Administrația locală acordă, de mai mult timp, astfel de stimulente financiare elevilor din învățământul preuniversitar de stat din comună.

75 de elevi din clasele V-VII, care au avut medii cuprinse între 9 și 10, pe semestrul al II-lea al anului școlar 2019-2020, au primit câte o bursă de merit

De asemenea, Primăria Florești a acordat și 14 burse a câte 300 de lei pentru performanțe deosebite la examenul de Evaluare Națională în anul școlar 2019-2020, elevilor care au obținut medii cuprinse între 8 și 10.

Ziarul de Ploiești

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here