Intr-o singura zi trei miniștri din “guvernul meu” șterg pe jos cu romanii

0
438

(Preluare National – Catalin Tache):

A fost suficient ca Raed Arafat să iasă cu surprinzătoarea declarație despre ”trolii” care lovesc în statul român, dar pe care serviciile secrete cele atât de profesioniste deja îi vânează și anihilează, pentru ca toată lumea să dea a lehamite din mână. Cu toții, de la politicieni la simpli cetățeni și de la demnitari la chiar inițiați ai sistemului fiind convinși că, gata, l-au recrutat structurile informative și pe Raed Arafat… Astfel că, băgat în corzile mai multor anchete, acesta a cedat și joacă deja cum îi cântă șefii serviciilor secrete. Numai că, surpriză, aceștia din urmă sunt încă năuci, nereușind să își revină din capcana pe care le-a întins-o ”Doctorul”.
Dan Gorgan, singura vulnerabilitate reală a ”Doctorului”
Acesta conștientizând pe deplin că, așa după cum dezvăluiam pe 6 mai, ”primul semn de relaxare va fi anchetarea lui Raed”. Drept urmare, veșnicul secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne a declanșat o dublă operațiune specifică jucătorilor din ”liga mare” a lumii de intelligence. Astfel că după cum susțin sursele noastre, în timp ce a apărut public mai mult decât spășit ca și un umil”colaborator” al serviciilor secrete, ”Doctorul” ar fi transmis în paralel un mesaj cât se poate de tranșant. Și anume că dacă va fi nevoie nu va aștepta trecerea stării de alertă pentru a umbla la celebrele sale ”agende”… Cele unde ar fi trecuți toți politicienii, jurnaliștii, demnitarii, magistrații și ofițerii operativi sau de informații care au apelat barem o dată în ultimele două decenii pentru ca ”Doctorul” să le rezolve o problemă personală în altfel atât de jalnicul sistem sanitar de la noi. Însă acest avertisment ar fi doar un mesaj subliminal pentru șefi din cadrul serviciilor secrete, cei care știu foarte bine ”istoricul” licitațiilor de sute de milioane de euro derulate la MAI. Și unde structurile pe care le conduc și-au putut face întotdeauna liniștite ”mendrele” financiare. Astfel că Raed Arafat s-a comportat exact ca un profesionist care a făcut diverse servicii ani de zile, ”recrutând” astfel pe persoană fizică nume grele ale sistemului.
Iohannis vrea, dar nu poate…
Ceea ce explică și de ce niciodată afacerile DELTAMED, ca să dăm doar un singur exemplu, nu au ajuns și în faza finală a Justiției. Dar și de ce serviciile nu au putut executa ordinul expres al președintelui Klaus Iohannis cu privire la ”ejectarea” lui Raed Arafat de la butoanele ministerelor de Interne și Sănătății. Operațiune prevăzută pentru începutul lunii ianuarie… Dovadă că totuși la un anumit nivel se știa că starea de urgență este iminentă și că trebuia musai ca să se intre în ea fără Raed Arafat. Numai că serviciile și-au dovedit încă o dată vulnerabilitatea, chiar dacă de această dată este vorba de un jucător de calibru, precum ”Doctorul” Raed Arafat.
A tras de timp până la pandemie
Acum normal că oamenii președintelui din sistem se jură că habar nu au avut până în ultima clipă că pandemia de coronavirus va lovi și România, astfel că operațiunea de ”extragere” a lui Raed Arafat de la vârful sistemului de urgență declanșată la sfârșitul anului trecut nu poate fi considerată decât o banală coincidență. Una însă parcă ”prea ca la țară”, dacă șeful statului cerea public, din două în două zile, premierului Ludovic Orban și ministrului de Interne să îl ”reevalueze” de urgență pe Raed Arafat.
Orban și Vela, lăsați cu buza umflată de servicii
Astfel că altfel atât de diplomatul Marcel Vela ajunsese și el să îl umilească în ședințele de minister cu acces liber dat televiziunilor pe secretarul de stat, refuzând pur și simplu să îi dea și acestuia microfonul. Și întrebându-l obsesiv ”ce ați făcut în ultimii 20 de ani”! În același timp, ”culoarele” propagandei erau puternic alimentate cu ”scurgeri controlate” despre noi și noi anchete, înregistrări, plângeri penale și audieri care îl priveau pe același Raed Arafat. De la ”COLECTIV” la mașinile poloneze de pompieri, și de la licitațiile de elicoptere până la ”monopolul” ambulanțelor deținut de cel mai intim prieten al ”Doctorului” încă din studenție, când Raed Arafat împărțea aceeași cameră cu actualul miliardar Dan Gorgan, patronul ”DELTAMED”. Numai că Raed a tras de timp cât a putut, a înghițit toate aceste înjosiri publice, dar a refuzat să plece ”de bună voie și nesilit de nimeni”. Astfel că ”ultimatumurile” date de Iohannis, Orban, Vela, procurori și servicii au trecut unul câte unul. Până ce ”neașteptata” pandemie a ajuns și în România și Raed Arafat chiar că nu mai avea cum să fie dat jos din fruntea Departamentului pentru Situații de Urgență.
S-a ”colorat” singur!
Totuși, o ultimă ”pisică” i-a fost arătată lui Raed Arafat pe 18 martie, atunci când Parchetul General s-a autosesizat în cadrul unui dosar penal pentru ”infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu și nepublice”, ancheta vizând o serie de hotărâri ale Grupului de suport tehnico-ștințific al Departamentului pentru Situații de Urgență”, condus de Raed Arafat. Însă cum nici acest firav avertisment nu a avut efectul scontat, Raed Arafat a trecut la contraatac imediat cum a simțit din nou pământul stării de urgență sub picioare. Astfel că mai întâi a avertizat public că nimeni nu va trebui să își permită să vină să ceară clarificări despre modul cum s-a intervenit în timpul situației de urgență, inclusiv în domeniul achizițiilor medicale.
Nici victimele ”COLECTIV”, nici ambulanțele ”DELTAMED” nu l-au clătinat pe Arafat
După care a urmat prima ”autolegendare” a secretarului de stat, cel care a decis detașarea unor ofițeri de legătură din cadrul ”Doi ș un sfert” la nivelul conducerilor tuturor structurilor MAI implicate în lupta cu pandemia de COVID-19. Iar cum strategia pare să fi prins în bună parte, imediat după ridicarea stării de urgență, Raed Arafat a decis probabil să se ”coloreze” singur drept omul serviciilor, pentru a zădărnici astfel definitiv iminenta reluare a ”asaltului final” împotriva sa după încetarea actualei stări de alertă. Una care nu mai poate dura totuși prea mult. Astfel că legat de perioada în care s-a aflat în fruntea ”celulei de criză” guvernamentale în plină pandemie, Raed Arafat ”s-a scăpat” public că serviciile secrete veghează pentru ca nu cumva să aibă de suferit… Afirmând răspicat că ”grupările” aflate în spatele campaniei musai ”fake news” dusă implicit împotriva sa ar fi deja ”documentate” de către serviciile secrete! Ceea ce i-a lăsat mască mai ales pe șefii serviciilor secrete, care s-au trezit astfel băgați cu japca de către Raed Arafat într-o ”fundătură” informativă din care nu prea mai au cum ieși. Pentru că dezmințirea unei astfel de operațiuni ar fi pur și simplu una ”sinucigașă” din punct de vedere al imaginii. Astfel că nu au ce face și înghit neputincioși în sec de când toată țara a aflat că Raed Arafat este omul lor… Ceea ce face și mai dificilă ducerea la bun sfârșit a misiunii încredințate de către șeful statului înainte de recunoașterea pandemiei. Și anume ”debarasarea” lui Raed Arafat din fruntea sistemului de urgență.
Un Pahonțu mai subtil…
Da, Raed Arafat este ”părintele SMURD”. Și al medicinei de urgență. Și al nenumărate alte structuri din sistemul medical sau cel al Internelor. Însă influența deosebită a acestuia și mai ales faptul că s-a dovedit de atâtea ori ”indestructibil” se datorează totuși, în mare parte, unei cu totul alte calități. Și anume faptului că ani și ani de zile a fost un fel de Lucian Pahonțu al sistemului, ”băiatul bun la toate” atunci când vreun nume mai important din politică, justiție, mass media sau sistem avea nevoie de câte un ”mic serviciu”. Ce-i drept, mult mai rafinat decât ”nemuritorul” de la SPP, ”Doctorul” nu le-a cerut nimic în schimb celor astfel ”recrutați”. Știind însă foarte bine că le poate bate oricând obrazul, dacă aceștia vor merge prea departe cu atacurile împotriva sa, chiar și dacă doar executau niște ordine. Ceea ce de altfel s-a și întâmplat în ultimele zile. Astfel că la ”bursa sistemului” deja au crescut spectaculos acțiunile ”Doctorului”, astfel că Iohannis va fi ”bifat” la rândul său, alături de Băsescu, printre ”trofeele” lui Raed Arafat. Îngroșând astfel rândurile politicienilor care au vrut să îl decapeze pe Raed Arafat, dar nu au putut. Asta și pentru că serviciile nu au furnizat ”muniția” informativă necesară…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here