Tragedia de la #Colectiv (2015) – un indicator de avertizare timpurie pentru Romania2020 (COVID2019)

0
6

SUA tocmai a depășit China în privința numărului de cazuri diagnosticate COVID-19

Peste câteva 2-3 ore și Italia. În urmă cu o lună, așa cum veți vedea în articol, China avea 96% din cazurile la nivel global iar restul lumii 4%. Acum, restul lumii are 85% din cazurile la nivel global. În urmă cu o lună, când Spania nu avea niciun caz (ca și România) iar Italia mai puțin decât România ieri, lansam avertismentul, precizeaza analistul Radu Teodor Soviani: ,,Tragedia de la Colectiv (2015) – un indicator de avertizare timpurie pentru România 2020 (COVID19)”.
Iar astazi spun asa: (non) măsurile economice mimate de autoritățile din România – un indicator de avertizare timpurie pentru o recesiune cel puțin extrem de severă, care va urma. Citind cele mai noi date despre cazurile diagnosticate și ratele mortalităților în raport cu ele în acest articol, o să vă rog să îmi spuneți daca România a evitat greșelile altor state în privința pregătirii/gestionării COVID sau le-a făcut. Pe toate. Economic, o să exprim o opinie maine.
Cu 81.896 de cazuri de infecție COVID, SUA depășit ieri China (81.285). Italia depășește în câteva ore și ea – acum are 80.589 de cazuri.
Numărul infecțiilor COVID-19 a ajuns astăzi, 26 martie 2020, la 525.250 la nivel global. Oficial, cele mai mare număr de infecții au fost răspândite în SUA. Doar câteva ore mai despart Italia de China, iar Spania se află la câteva zile distanță:


În privința deceselor (23.698 la nivel global), statistica este inversată:
Italia: 8.215, cu o rată a mortalității de 10,2%
Spania: 4.154, cu o rată a mortalității de 7,3%
China: 3.287, cu o rată a mortalității de 4%
Iran: 2.234, cu o rată a mortalități de 7,6%
Franța: 1.696, cu o rată a mortalității de 5,8%
În SUA, cu 1.176 de decese, rata mortalității calculată la cazurile raportate este de 1,4%. În Germania, cu 262 de decese raportate, rata mortalității raportată la cele 43.646 de persoane diagnosticate cu virusul este de 0,6%.
În România avem 1029 de cazuri diagnosticate, 22 de decese (până acum) cu o rată a mortalității de 2,14%.
În data de 24 februarie 2020 (în urmă cu o lună și două zile) scriam următorul articol, pe care merită să îl recitiți integral și să vedeți graficele atașate în articol.
Tragedia de la #Colectiv (2015) – un indicator de avertizare timpurie pentru Romania2020 (COVID2019)
În data de 24 februarie 2020, China avea 96% din totalul cazurilor raportate la 81.244, iar restul lumii 4%.
Astăzi, restul lumii are 85%, iar China are 5%. În data de 24 februarie 2020, România nu avea niciun caz (primul caz a fost diagnosticat în 26 februarie 2020), Italia avea 374 de cazuri, iar Spania – 2. Coreea de sud era a doua țară cea mai afectată (1.261 de cazuri), cam cât va avea România în 1-2 zile. Coreea de Sud are acum doar 9.241 de cazuri
Am avut ocazia să învățăm din Colectiv. Nu am făcut-o.
Am avut ocazia să facem stocuri și să protejăm sectorul de sănătate care este critic. Nu am făcut-o, iar acum 15% din persoanele infectate în România sunt cadre medicale
Am avut ocazia să învățăm din performanța Coreei de Sud. Nu am făcut-o.
Am avut ocazia să învățăm din greșelile Italiei. Nu am făcut-o (cazul spitaluli județean Suceava, Gerota și nu numai). I-au trimis pe medici să apere sănătatea publică, la propriu cu trupurile și nu cu echipamente.
De aceea spun că merită să recitiți ceea ce nu mai era necesar să semnalez nici în 24 februarie 2020, dar am făcut-o: că tragedia de la Colectiv din 2015 a fost un indicator de avertizare timpurie pentru România 2020.
Și pentru că nici acest indicator nu a fost avut în vedere de politruci, am ratat orice fereastră de oportunitate. În loc să ne batem cu virusul și să mergem după el (ca în Coreea deSud), l-am lăsat pe virus să vină după noi.
Și știți ceva? Fix la fel se întâmplă și în criza economică subsecventă cu criza de sănătate publică: toate măsurile autorităților au ignorat și ignoră ceea ce este critic pentru o economie: populația. La fel cum au tratat și criza de sănătate publică. Voi detalia, mâine, pe larg, dar pun aici pe scurt și comentariul meu de pe facebook imediat după anunțarea OUG cu ,,facilități la plata ratelor bancare”. (Sava N.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here