Incendiu la centrala termică a unei case de locuit din Odorheiu Secuiesc

0
8

Foto cu caracter ilustrativ

În scopul prevenirii unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita recomandă cetăţenilor să evacueze periodic cenușa rezultată de la mijloacele de încălzire, într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu, şi numai după ce se sting complet resturile de jar.

Altfel, se pot produce incendii, aşa cum s-a întâmplat în această dimineaţă, în jurul orei 07:30, când un echipaj al Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc a fost alertat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă situată pe strada Pantei din municipiul Odorheiu Secuiesc, transmite ISU Harghita.

La sosirea echipajului de intervenție, ardeau lemne pentru foc, depozitate lângă uşa cazanului de încălzire şi uşa de la intrarea în centrala termică. Incendiul a fost localizat şi lichidat, în aproximativ 45 de minute, de pompierii militari mobilizați la fața locului, care au reușit să împiedice propagarea flăcărilor la întreaga casă și să salveze astfel bunuri de o valoare semnificativă, evaluate la aproximativ 240.000 lei.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că incendiul a fost, cel mai probabil, generat de depozitarea cenușii și jarului nestins în apropierea materialelor combustibile.

Sursa: Ziar Harghita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here