Burleanu le dă cu „plăcuța” suedezilor: „Să-şi vadă de infracționalitatea de acasă”

0
70

Șeful FRF, Răzvan Burleanu, s-a arătat marți extrem de deranjat de acuzaţiile de rasism ale suedezilor de după partida din 15 noiembrie.
Burleanu a declarat că suedezii ar trebui să îşi rezolve problemele cu infracţionalitatea pe care le au acasă înainte să se preocupe de un presupus act de rasism la meciul cu naţionala României disputat pe Arena Naţională în preliminariile EURO 2020.
„Am reuşit să demonstrăm că nu avem rasism în fotbalul românesc, iar echipa naţională şi suporterii săi nu vor sancţionaţi ca urmare a acuzaţiilor de rasism venite din partea delegaţiei suedeze. A fost premeditată toată această campanie. Mă aşteptam ca federaţia suedeză să recunoască decizia UEFA, care este una corectă. Dar cred că suedezii ar trebui să-şi vadă de problemele pe care le au acasă, mă refer la nivelul înalt de infracţionalitate pe care nu l-au rezolvat, înainte să se uite la un presupus act rasist în România. În fotbalul românesc avem destule probleme, dar în niciun caz nu se poate spune despre suporterii noştri că sunt rasişi”, a afirmat Burleanu la finalul Comitetului Executiv de marţi.
„Cu federaţia din Suedia am avut nişte contre destul de puternice în această perioadă, pentru că noi chiar am fost foarte deranjaţi de această abordare. Toate discuţiile care au fost legate de rasism înainte de meci a fost un act premeditat din partea suedezilor. Ei au considerat că între România şi Bulgaria se poate pune semnul egal, pentru că se ştie ce s-a întâmplat în Bulgaria la meciul cu Anglia, fără să înţeleagă toate elementele pe care le-am furnizat înainte de a se deplasa la Bucureşti. Ei au apărut cu nenumărate declaraţii în presa din Suedia că le este teamă de acest aspect la meciul cu România. Aşa că noi ne bucurăm de decizia Comisiei de Disciplină a UEFA pe care o considerăm corectă”, a adăugat Răzvan Burleanu
Recent, Comisia de Disciplină a UEFA a decis că la meciul dintre echipele naţionale ale României şi Suediei, care a avut loc pe Arena Naţională din Bucureşti, în data de 15 noiembrie, în preliminariile EURO 2020, nu au existat manifestări rasiste ale suporterilor români, cum au pretins jucătorii oaspeţi.
Însă FRF a fost amendată cu 40.500 de euro pentru folosirea materialelor pirotehnice, aruncarea de obiecte în teren şi afişarea de bannere interzise. (Alexandru Visan).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here