Oficial ungur, într-un mesaj la Washington: Importanţa unificării naţiunii maghiare dincolo de graniţele Ungariei

0
29

Importanţa unificării naţiunii maghiare dincolo de graniţele Ungariei a fost subliniată de Zsolt Németh, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului ungar, la Washington, vineri, la o cină de gală oferită de cea mai mare organizaţie umbrelă a comunităţii maghiarilor din America. Înfiinţată în 1991, Coaliţia Maghiară Americană (HAC) a organizat obişnuita cină de gală, pentru a 28-a oară, în sala festivă a Ambasadei Ungariei din Washington, potrivit MTI.

După salutul ambasadorului Ungariei, László Szabó, care a făcut un scurt rezumat al anului, Zsolt Németh a vorbit despre schimbarea regimului în Ungaria, în urmă cu 30 de ani, subliniind că Statele Unite au jucat un rol decisiv în schimbare. După cum a declarat, Statele Unite şi NATO joacă din nou un rol important în asigurarea securităţii şi stabilităţii în Europa Centrală.

“Nu doar reunim Europa Centrală, dar o şi reconstruim”, a enunţat politicianul. Acesta a făcut referire şi la Tratatul de pace de la Trianon, încheiat în urmă cu 100 de ani, care va fi marcat în cursul anului viitor.

Zsolt Németh a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că, pentru generaţia 1956 din America, schimbarea istorică de acum 30 de ani a însemnat împlinirea speranţelor ei. Acesta a adăugat că, în opinia sa, pentru generaţiile tinere, cu rădăcini maghiare, 1989 înseamnă unitate naţională, identitate naţională. Politicianul Fidesz a mai subliniat că seria de evenimente derulate sub genericul “30 de ani în libertate”, găzduită în aceste săptămâni în câteva oraşe importante din Statele Unite, ilustrează foarte bine eforturile şi succesele Ungariei din ultimii 30 de ani.

 

Sursa: Ziar Harghita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here