Lecţie pentru anchetatorii „Dosarului Caracal”

0
60

Letizia Diana David, minora româncă răpită acum cîteva zile în Italia, despre care „Cotidianul” a scris duminică, a fost salvată de poliţiştii italieni! Această operaţiune readuce în discuţie felul defectuos în care au acţionat autorităţile din România în „Cazul Caracal”, deşi una dintre fetele dispărute fără urmă, Alexandra, a reuşit să sune la 112 pentru a cere ajutor.
Reamintim filmul evenimentelor. În 24 noiembrie, Ioana, mama Letiziei, a anunţat autorităţile italiene că fiica sa minoră nu s-a mai întors acasă de la biserică, unde fusese la slujba de duminică, indicîndu-l pe un anumit Bogdan ca fiind posibilul răpitor al fetei. Informaţia a apărut chiar a doua zi în presa italiană şi, prin intermediul corespondentei noastre Flori Pană, imediat a fost preluată în România doar de „Cotidianul”, deşi Letizia, făcînd parte din „Diaspora”, ar fi trebuit ca ştirea să explodeze măcar în presa apropiată de PNL şi #Rezist!
Pe 29 noiembrie, deci în numai cinci zile de la dispariţie, poliţia italiană a reuşit s-o salveze pe Letizia, fata fiind găsită în casa surorii răpitorului Bogdan, din Piacenza, decisivă fiind informaţia furnizată de un prieten al acestuia, care a sunat-o pe mama Letiziei, spunînd că fata urmează să fie dusă în Germania, unde urma să fie predată unei reţele de prostituţie!
Este remarcabil felul în care autorităţile italiene au acţionat chiar din primul moment, nu ca în cazul celor două fete dispărute în România, cînd poliţiştii le-au spus familiilor Luizei şi Alexandrei că, probabil, fetele au plecat cu un Făt Frumos, lăsînd să se scurgă acel timp preţios cînd ar fi putut să fie salvate din mîinile lui Dincă! De-a dreptul scandalos este şi faptul că şi după ce Alexandra a reuşit să sune la 112, lanţul de complicităţi ale poliţiştilor şi procurorilor au împiedicat salvarea minorei de numai 15 ani.
În Italia s-a acţionat cu totul altfel, aşa încît, în doar cinci zile, Letizia Diana David a fost găsită şi salvată. Iată cum a fost consemnată ştirea în presa italiană în ediţia din 30 noiembrie:
Aşadar, cînd au avut minimele informaţii despre locul unde era ţinută Letizia, autorităţile italiene au intervenit în forţă pentru a o salva! Bogdan este căutat acum în toată Italia, iar procurorii au deschis un dosar penal în care este anchetată şi sora acestuia, căci, conform declaraţiei procurorilor, „este imposibil să nu știe că minora a fugit de acasă și că, prin găzduirea ei, au contribuit la infracțiunea de răpire a copiilor”.
Iată, deci, că, deşi Letizia nu a fost răpită, ca în „Cazul Caracal”, ci racolată prin metoda „Loverboy”, autorităţile italiene au intervenit în forţă, folosind toate informaţiile care arătau că fata urma să fie dusă în Germania pentru a fi folosită ca prostituată, căci era vorba despre o minoră!
La noi, deşi este vorba despre dispariţia a două eleve, de 15 şi 18 ani, apărînd chiar ipoteza crimei, poliţiştii şi procurorii lasă impresia că vor să muşamalizeze cazul, mergînd pe varianta criminalului singuratic, astfel încît să nu se ajungă la reţelele de trafic de persoane şi, deci, la Deveselu. De asemenea, în ciuda informaţiilor publice, autorităţilor noastre nici nu le trece prin gînd să ancheteze implicarea familiei lui Dincă în aceste răpiri, avocaţii fetelor spunînd că ar fi vorba de o înţelegere a procurorilor chiar cu Dincă!
Aşadar, în Italia operaţiunea de căutare şi salvare a Letiziei a durat cinci zile şi fata s-a întors în familie, iar în România, nici după aproape opt luni nu ştim nimic concret, în afara unei declaraţii suspecte de recunoaştere, fără să existe la dosar vreo probă demnă de luat în seamă. (Ion Spanu).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here