Ia-l de unde nu-i

0
24

George Karam, patronal restaurantului Beirut din Constanța, este de negăsit, după ce a fost condamnat la 8 ani de închisoare. Pe numele său a fost emis mandat de urmărire.

Marți, judecătorii Curții de Apel Constanța l-au condamnat pe Karam, patronul restaurantului Beirut în care trei fete au murit în urma unui incendiu, la 8 ani și o lună de închisoare.

George Karam era sub control judiciar și avea interdicție de a părăsi țara, anunță IPJ Constanța.

Este dat în urmărire, dat fiind faptul că în seara de 19 noiembrie a.c. s-a primit, din partea instanței, mandatul de executare a pedepsei de 8 ani de închisoare, pe numele acestuia.

„Imediat după primirea mandatului, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ovidiu au demarat activitățile de căutare la adresa de domiciliu de pe raza orașului Ovidiu, dar și pe raza municipiului Constanța. Precizăm faptul că sus numitul se afla sub măsura preventivă a controlului judiciar și avea interdicție de a părăsi țara, fiind dat în consemn la punctele de trecere a frontierei. La acest moment, bărbatul este căutat de polițiști în vederea depistării și punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea. Se fac toate demersurile și eforturile pentru identificarea acestuia, fiind verificate toate pistele și informațiile care i-ar putea ajuta pe polițiști pentru găsirea bărbatului”, anunță IPJ Constanța.

Pe 5 aprilie 2014, trei tinere – cântăreața Ioana Nicoleta Cengher și dansatoarele Nicoleta Vasilițeanu și Mihaela Tucă – au murit într-un incendiu produs în restaurantul din Constanța. În momentul incendiului, fetele se aflau în mansarda restaurantului și nu au mai putut fi salvate. Procurorii au arătat că mansarda a fost construită ilegal, fără autorizație, fără proiect sau expertiză tehnică. Focul a început de la niște probleme la rețeaua de gaze naturale, care, de asemenea, a fost montată și menținută ilegal, fără niciun aviz. În acea noapte, întreaga mansardă a ars și s-a prăbușit peste restaurant. Procurorii au mai arătat că societatea care administra restaurantul a angajat 11 persoane fără contract de muncă și a întocmit fișe din instruire în domeniul situațiilor de urgență false, pe care le-a folosit cu ocazia verificărilor Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța. În noaptea tragediei, pompierii ISU ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic, pentru că incendiul era generalizat. Totul s-a soldat cu șapte victime – trei fete au murit și alte patru persoane au fost intoxicate cu fum.

George Karam a fost găsit vinovat pentru distrugere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, complicitate la realizarea construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale a existenţei acestora, construire fără autorizaţie în zonă construită protejată și pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. (M.B.).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here