Temperaturi de vară ce depăsesc 35…38ºC, în octombrie

0
17

În acest weekend şi la începutul săptămânii viitoare, vremea se va menţine caldã în mare parte din ţară.

Cel mai cald va fi în jumãtatea de vest a ţãrii, în timp ce, în restul teritoriului valorile diurne se vor situa în continuare peste cele climatologic specifice datei. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, exceptând primele ore ale zilei şi din nou cel mai probabil a doua parte a nopţii, când va fi nebulozitate joasã stratiformã sau ceaţã, local în est şi sud-est şi pe spaţii mici în centru.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 28 de grade, cu cele mai ridicate valori în Banat, Crişana, Oltenia. Temperaturile minime se vor situa între 5 şi 16 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei.

Uneori, din cauza pătrunderii unor mase de aer tropical pe teritoriul ţării noastre, se mai pot înregistra temperaturi maxime “estivale” chiar şi în luna octombrie, temperaturi ce depăşesc 35…38ºC.

Astfel, temperatura maximă absolută a lunii octombrie în România, este de 39,0ºC şi s-a înregistrat în ziua de 3 octombrie 1952, la Armăşeşti (jud. Ialomiţa).

Maxima absolută a lunii octombrie la Bucureşti este de 35,5 ºC, înregistrată în 2 octombrie 1952, la staţiile meteorologice Bucureşti-Filaret şi Bucureşti-Afumaţi.

Sursa: Administraţia Naţionala de Meteorologie

Sursa: ZiarBicaz.RO

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here