Cimitirul militar din Valea Uzului – Ministerul Apărării aşteaptă opinia statelor de care aparţin eroii înmormântaţi

0
260

Ministerul Apărării din România aşteaptă opinia statelor ai căror morţi de război se odihnesc în cimitirul militar din Valea Uzului, acesta este motivul pentru care întârzie o nouă rundă de consultare a instituţiilor române şi maghiare care sunt responsabile cu îngrijirea mormintelor militare, scrie în ediţia de miercuri a cotidianului transilvănean „Krónika”.

Potrivit MTI MapN nu a oferit un răspuns concret la întrebarea lansată de ziar, cu privire la când şi la ce nivel vor continua negocierile româno-maghiare cu privire la cimitirul militar din Valea Uzului. Potrivit acordului anterior, o nouă rundă de consultări ar fi trebuit să aibă loc în luna septembrie, însă Bucureştiul a solicitat o amânare.

Potrivit răspunsului formulat de Biroul de Presă al ministerului, cimitirul militar din Valea Uzului poate fi considerat unul cu caracter multinaţional, astfel că, în baza reglementărilor internaţionale şi a acordurilor interguvernamentale, în demersurile iniţiate pentru rezolvarea situaţiei este necesară consultarea reprezentanţilor tuturor statelor care au morţi de război înhumaţi în acest cimitir.

Ministrul a comunicat că, până acum, România a încheiat acorduri bilaterale în domeniu cu nouă state. Printre acestea se
află şi Ungaria, Germania şi Rusia, ţări care au eroi înmormântaţi în cimitirul militar din Valea Uzului. Cinstirea memoriei eroilor căzuţi pentru ţară, amenajarea, protejarea şi conservarea mormintelor şi monumentelor dedicate acestora reprezintă o datorie sacră a fiecărui stat, a adăugat ministerul, care a specificat, totodată, că în urma normelor dreptului internaţional umanitar şi a acordurilor interguvernamentale, există şi obligaţii pentru aceste state.

“Colaborarea şi consultarea cu reprezentanţii tuturor statelor care au morţi de război înhumaţi în cimitirul militar din Valea
Uzului sunt parte a acestor obligaţii, care sprijină, totodată, toleranţa, reconcilierea şi înţelegerea între popoare”, citează “Krónika” din răspunsul MApN.

Potrivit ministerului, este un interes comun ca memoria tuturor eroilor căzuţi pentru ţară să fie cinstită, indiferent de naţionalitatea acestora, respectiv ca fiecare dintre statele care au morţi de război în cimitirul din Valea Uzului să poată desfăşura activităţi de comemorare în cimitir.

Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe şi al Comerţului Exterior a declarat, săptămâna trecută, la Arad, că Budapesta doreşte ca negocierile între specialişti, iniţiate de partea ungară cu privire la cimitirul militar din Valea Uzului, care au creat tensiuni importante, să nu fie împiedicate sau amânate de către Guvernul României, ci acesta să delege un partener corespunzător pentru negocieri. “Ne aşteptăm din partea guvernului român, în primul rând, să prevină alte noi provocări”, a spus ministrul ungar, făcând referire la comemorările organizaţiilor naţionaliste române, anunţate pentru data de 25 octombrie, în Valea Uzului.

Sursa: Ziar Harghita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here