Lansarea Monografiei Școlii „Teodor Chindea” Voșlobeni și inaugurarea Muzeului Școlar „Vintilă Rusu”

0
309

Marți, 15 octombrie, ora 12 la Școala Gimnazială „Teodor Chindea”, a avut loc  inaugurarea Muzeului  Școlar „Vintilă Rusu” și lansarea volumului  ȘCOALA „TEODOR CHINDEA”  DIN VOȘLOBENI – REPERE MONOGRAFICE – Autori Lazăr Costel-Cristian și Vintilă Rusu.

În realizarea monografiei, autorul Cristian Costel Lazăr a plecat de la o lucrare scrisă în 1947 de Vintilă Rusu, învățător în comuna Voșlobeni și totodată bunicul nostru, aflăm de la Alexandra Țifrea.

 

Prezent la eveniment, prefectul de Harghita, Andrei Jean Adrian, a ținut un discurs în onoarea evenimentului.

”Doamnelor şi domnilor, Stimaţi invitaţi,

De fiecare dată când discutăm despre păstrarea identităţii noastre în această zonă, de conservare a valorilor noastre, în calitate de păstrători ai acestora, trebuie să ne gândim şi la imortalizarea şi eternizarea lor.

Fie că discutăm despre istorie, artă, tradiţii ale comunităţilor, vorbim de oameni, de personalităţi, care, au marcat într-un fel sau altul istoria comunităţii respective.

Prin acţiunile, trăirile şi chiar sacrificiul lor, aceşti români au luminat comunitatea din care au făcut parte, prin dedicarea lor semenilor, familiilor şi, mai ales spiritului românesc.

Privilegiul nostru, astăzi, este că putem fi continuatorii şi păstrătorii acestor oameni importanţi, nu doar în memoria noastră, ci, iată prin inaugurarea  unui muzeu.

Un muzeu şcolar – care are menirea să transmită generaţiilor viitoare importanţa celebrării unor astfel de personalităţi şi de ce nu, perpetuarea sentimentului de mândrie locală.

Cinstim memoria unui dascăl, VINTILĂ RUSU, care prin spiritul şi contribuţia lui la scrierea comunităţii voşlobănene, a făcut ca această comunitate de români să fie respectată, ca un loc care a dat oameni de valoare.

Nu discutăm doar de valoare pe plan local – prin alinierea la bunul mers al comunităţii, prin educarea celor mai tineri ca dascăl, sau ca şi coordonator al femeilor în arta coaserii ii-lor noastre, ci şi valoare pe plan naţional şi insternaţional (Eugen, fratele lui Vintilă – fiind secretar al Legaţiei României – consulatele de azi, prima dată la Budapesta şi apoi la Frankfurt).

Reperele monografice şi lansarea volumului – nu fac altceva, decât să imortalizeze şi în paginile scrise viaţa acestei personalităţi, a familiei acestuia, valoarea adusă învăţământului harghitean, file de istorie desfăşurată aici, la Voşlăbeni, în timpul războaielor, prin imagini, descrieri şi acţiuni.

Suntem onoraţi să fim prezenţi la această sărbătoare a sufletului urmaşilor acestei personalităţi şi să fim părtaşi la bucuria de a mai scrie o pagină de istorie a acestor locuri. Felicitări şi succes pe mai departe, tuturor păstrătorilor memoriei oamenilor de valoare!”

Nepoţii, Alexandra Maria şi Bogdan Romulus ŢIFREA au realizat o scurtă prezentare a învățătorului Vintilă Rusu și a soției acestuia, Eugenia Rusu, învățătoare și ea, în comuna Voslobeni.

 

FAMILIA  VINTILĂ ȘI EUGENIA RUSU DIN VOSLOBENI 

 – o familie de dascăli în memoria comunității –

 

Vintilă și Eugenia Rusu, doi oameni, care pentru noi au fost mai mult decât simpli dascăli….au fost bunicii noştri, cei care ne-au vegheat și călăuzit primii paşi, cei care prin tot ceea ce au făcut ne-au învăţat că viaţa e un lung șir de provocări la care trebuie să le faci față cu credinţă, demnitate şi respect.

Bunicii noştri. O familie de dascăli, care au slujit învăţământul românesc – o viață de om,  80 de ani …45 bunicul şi …35 bunica.

Învăţătorul Vintilă Rusu s-a născut în 25 octombrie 1905 în comuna Voşlobeni, judeţul Ciuc,  în familia primului dascăl român cu şcoală de specialitate din comună, Nicodim Rusu. A fost al cincelea născut în familia învățătorului Nicodim Rusu și urmând o cutumă a românilor ardeleni, aflați în acea perioadă sub dominația austro-ungară, ca o forma de rezistență la procesul constant de maghiarizare dus de autoritățile statului,  a primit la botez un nume latin – Vintilă –  pentru a nu putea fi maghiarizat (derivat de la latinul “Quīntus” care înseamnă al cincelea).

(Familia învățătorului Nicodim Rusu la nunta fiicei sale Emilia  – 1931)

 

Vintilă Rusu a urmat școala elementară în comuna natală, sub îndrumarea tatălui său, învăţătorul Nicodim Rusu, după care a frecventat cursurile Școlii Normale de Învăţători de la Blaj, şcoală pe care a absolvit-o în promoția 1924/1925.

Începând cu toamna anului 1925,  a început să predea ca și tânăr învăţător la şcoala din cătunul Chindeni, care în acest moment este o stradă din comuna Voşlobeni ce poartă numele „Nicodim Rusu”.

Predă, cu o scurta perioada de întrerupere între 1928-1929, când își satisface stagiul militar obligatoriu, la școala din cătunul Chindeni până în anul 1937, an în care cătunul Chindeni a fost alipit comunei Voșlobeni cu tot cu școală și învățător.

Alături de mentorul si părintele său, învățătorul Nicodim Rusu (care a fost și cantor la biserica din comună și diriginte de poștă după retragerea la pensie), pe lângă activitatea didactică ce o desfășoară la școala din comună, alături de alţi învățători, profesori și intelectuali ai comunei, se implică și în activitățile culturale ale localității – spectacole de teatru, conferințe pentru locuitorii comunei, dar conduce și un grup de șezătoare în care fetele și femeile din comună învață să coasă ii și cămăși cu motive tradiționale, astfel că marea majoritate a cămășilor femeiești și bărbătești de sărbătoare, care se mai păstrează de atunci în comuna Voşlobeni au fost cusute sub îndrumarea învățătorului Vintilă Rusu.

Vremurile interbelice nu au fost tocmai uşoare şi tânărul învăţător nu a fost ferit în viaţă de probleme şi neajunsuri. În anul 1933, familia sa este „părăsită” de cel care le-a fost cap,  mentor şi susţinător şi astfel că se vede nevoit să preia rolul acestuia, să-și susțină fraţii mai mici, în şcoală şi să-și întreţină mama rămasă văduvă.

Respectând dorința tatălui său, își susține frații să urmeze liceul și facultatea. Cei trei frați ai săi mai mici Cornel, Beniamin şi Octavian au respectat dorința tatălui lor şi au urmat cursurile liceului şi ale facultății devenind profesor, notar și respectiv preot, dar nu s-au reîntors în comuna natală urmându-și vocația pe alte meleaguri.

Perioada interbelică a fost una în care localitățile au început un proces de modernizare, ceea ce a impus cadrelor didactice să fie un exemplu pentru comunitate și să participe la toate activitățile de muncă pentru binele și folosul comunității (ca de exemplu pietruirea drumurilor, curăţirea şanțurilor, tăierea lemnelor pentru școală și biserică, îngrijirea cimitirului, etc.).

         (Colaj foto – Viața comunității în perioada interbelică )

 

În 1940, în vremurile tulburi ale războiului şi o dată cu Dictatul de la Viena, perioadă în care în zonă, prezenta intelectualităţii româneşti nu era dezirabilă, învățătorul Vintilă Rusu se vede nevoit să se refugieze pe plaiurile natale ale părinţilor, respectiv ale mamei sale,  în comuna Făget din judeţul Alba, până în anul 1945 fiind învățător în localitatea Crăciunel, o localitate apropiată de Făget.

După ce a doua conflagraţie mondială ia sfârşit, se întoarce în satul natal, atât de drag lui şi pe care nu l-a uitat niciodată, şi începând cu toamna lui 1945, îl regăsim ca şi învăţător la şcoala din comuna Voşlobeni, alături de soţia sa Eugenia Rusu, care era conducătoare de grădiniţă – titulatura vremii pentru educatoare.

Iată că acum vorbim de ….o familie de dascăli. Ceea ce ne face să povestim puţin şi despre bunica noastră, dascălul Eugenia Rusu.

 

( Cadrele didactice din comuna Voșlobeni. )

Eugenia Rusu (n. Novac) a văzut lumina zilei  în 27 februarie 1918, în familia unui mic industriaş din Blaj, judeţul Alba, fiind cea mai mare dintre fiicele acestuia. A făcut studiile primare în localitatea natală.

A urmat Cursurile Scolii Normale de la Blaj, în primii doi ani de liceu şi a absolvit în promoția 1937/1938, Şcoala Normală de Conducătoare de Grădiniţă din Şimleul Silvaniei.

Activitatea didactică a început-o într-o comună de lângă Blaj, Valea Lungă şi ulterior pentru o perioadă de timp a fost repartizată, prin ordin ministerial, în localitatea Taraclia din  Raionul Cahul  – Basarabia.

În perioada celui de-al doilea război mondial o regăsim în Blajul natal ca şi funcţionară la Inspectoratul Şcolar din acele vremuri.  În toamna anului 1945 s-a căsătorit cu învăţătorul Vintilă Rusu şi s-a mutat, împreună cu acesta, în comuna Voşlobeni.

Până în anul 1952, viaţa familiei Rusu este presărată cu momente de bucurie şi tristeţe, tristeţe pentru că se văd nevoiţi să facă faţă unor încercări care astăzi sunt …istorie.

Viaţa de familie a fost o încununare a muncii la catedră, dar şi în gospodărie şi cu reale momente de bucurie pentru că în această perioadă se nasc cei doi copii ai lor, Felicia în 1949 şi Ovidiu în 1951.

Anul 1952, este un an, care pe lângă bucuria naşterii celui de-al doilea copil al familiei este presărat şi cu momente de cumpănă.

Vremurile nu erau unele tocmai favorabile intelectualităţii şi cu atât mai mult intelectualităţii, care deţinea şi suprafeţe de teren agricol peste o anumită limită impusă, astfel că pentru a nu intra în categoria „chiaburilor” şi pentru a-şi feri familia de persecuţii, bunicii noştri, hotărăsc că cea mai bună soluţie este să părăsească Voşlobeniul, să renunţe la drepturile pe care le aveau şi să se stabilească într-o zonă necolectivizată, în comuna Tătârlaua, lângă Cetatea de Baltă.

Stau în comuna Tătârlaua 10 ani, locul unde îşi continuă activitatea didactică, dar şi pe aceea de responsabili cu viața culturală a comunei.  In această perioadă inițieză și coordonează o echipă de dansuri populare a comunei formată din tineri, cu care participă cu succes la competițiile de formații de amatori zonale, pe care le câștigă, reușind să se claseze pe locuri fruntașe și la fazele naționale a concursurilor.

În anul 1961, familia Rusu se reîntoarce în Voşlobeniul atât de drag bunicului nostru, unde îşi continuă activitatea la catedră până în anul 1970 – bunicul, respectiv 1973 – bunica.

Până la pensionare se implică în continuare în activitatea culturală a comunei, dar mai ales în munca de la catedră, unde pun bazele formării pentru multe generații de elevi, care astăzi sunt personalități și oameni de nădejde în comunitate.

După ce s-au retras din activitatea didactică, au continuat rolul de formatori în cadrul familiei. Ne-au sprijinit şi ne-au îndrumat, ne-au învăţat şi ne-au spus poveşti când am început să înţelegem, ne-au purtat pașii spre grădiniţă şi şcoală atunci când ghiozdanul era parcă,…. prea greu.

Au fost alături de noi, ne-au povăţuit, ne-au lăudat, daca am făcut lucruri bune sau ne-au dojenit, când am mai făcut mici trăsnăi.

Din păcate pentru noi, bunicul nu a mai apucat să ne vadă mari, a plecat în lumea celor drepţi în 1990. Bunica a fost cea care  a fost lângă noi, până am ajuns „oameni mari”  şi în 2006 a plecat şi ea acolo sus, lângă bunicul.

Spuneam că bunicii noştri au fost  formatori de oameni. Au fost printre cei care au început acel lung proces de şlefuire a caracterelor, cei care descoperă talente pe care le pun în valoare, cei care, luând în considerare toate elementele de spaţiu şi timp pe care aş putea să le identific, şi-au păstrat credinţa, tradiţia şi demnitatea.

Suntem mândri că Eugenia şi Vintilă Rusu au fost bunicii noştri, că mulţi dintre oamenii din Voşlobeni, mai ales cei mai în vârstă ne recunosc ca „nepoţii  lui domn’nvaţător” sau a „doamnei ’nvăţătoare”.

 

 

Sursa: Ziar Harghita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here