Mutarea de mat a PSD

0
20

„PSD vrea un candidat propriu la prezidențiale, susținut de ALDE și Pro România, pentru că așa va fi mai puternic”, pare să fi spus Viorica Dăncilă în timpul ședinței Comitetului Executiv. Zic „pare să fi spus” pentru că, dacă istoricii ratează momentul și nu notează corect, într-un alt veac premierul nu va mai recunoaște și va spune că i-au fost răstălmăcite cuvintele. Oricum, de data asta elocința ei m-a zdrobit. Nu mă așteptam la atât de multă logică într-o frază atât de scurtă. Uluitor, cum a descoperit Dăncilă că dacă ai mai mulți în spate ai putea fi mai puternic. Bravo, felicitări! Dar tot nu e clar, cine e mai puternic, partidul sau candidatul?

Viorica Dăncilă e convinsă că va câștiga prezidențialele

Chestia asta cu un candidat susținut și de alții a fost  mai pe la începutul dezbaterilor. Opinii pro și contra, ca de fiecare dată. Fiecare și-a expus argumentele. Iar în final, Viorica Dăncilă a concluzionat că, fiind cel mai mare partid, PSD va avea propriul candidat și nu se mai pune problema unuia venit de la un alt partid. Hai, aplauze și banda cu râsete!

Ambiții, orgolii și multă aroganță

Eu cred că a fost cea mai înțeleaptă hotărâre pe care liderul PSD a luat-o. Un gest mic pentru panoplia de păreri personale, dar uriaș pentru PSD în perioada următoare. Călin Popescu Tăriceanu tocmai își anunțase și el candidatura și miza pe sprijinul social-democraților. Neoficial, dar aproape sigur, partidul lui spera și în ajutorul oferit de Pro România. Negocierile poate ar fi mers bine cu social-democrații, dar ghinion, PSD e cel mai mare partid.

Tăriceanu, tras pe sfoară pe ultima sută de metri

Are, deci, ambiții pe măsură, are și orgoliile aferente, dar și țâfnă cât cuprinde. Dacă e vorba de susținere, să vină Tăriceanu cu partidul lui și să susțină candidatul PSD, nu invers. Hai, treacă de la ei, poate să vină și Victor Ponta cu Pro România, căci partidul lui e făcut tot din social-democrați, dar și Victoraș „Pisoiul” tot pe omul PSD trebuie să-l susțină.

Morală? În politică?

Că abia acum, ca din senin, Viorica Dăncilă și alți câțiva au descoperit că Pro România este construit cu evadați din PSD este o altă poveste. Nu alții decât cei pe care social-democrații din tabăra mamă i-au arătat cu degetul, i-au ironizat sau le-au bătut obrazul mai mult sau mai puțin cu fereală. Acum, brusc, sunt foarte buni și e nevoie de ajutorul lor. Disperarea PSD, în condițiile astea, nu arată că cineva parcă îi trage preșul de sub picioare, după cum s-ar putea invoca. Nu, demonstrează mai limpede ca niciodată că partidul Vioricăi Dăncilă și-l trage singur. Mai contează că nu prea e moral să faci compromisuri cu ăla de l-ai înjurat până mai ieri? Nu știu cine mai ține cont de asta. Atunci când intervine pragmatismul politic generat de spaimă sau de foame de putere, morala e dată la perete. Dă-o încolo, că nu trăim din asta.

Două mâini și 100 de găuri

Bineînțeles că lui Tăriceanu nu i-a căzut bine decizia PSD de a avea propriul candidat la prezidențiale. Alianța pe care o are cu social-democrații e limpede că e cam pe ducă. Va trebui să gândească o altă formulă de supraviețuire. Ultima lui carte politică pare a fi și ea pe ducă, liderul având totuși o vârstă. Ruperea înțelegerilor cu PSD se va lăsa și cu retragerea propunerii Ramonei Mănescu pentru Ministerul de Externe, pentru că nu-și mai are sensul. Ce va face PSD? Pe cine va aduce în locul ei? Nu mai e treaba lui, dacă așa au hotărât. Și chiar dacă Viorica Dăncilă nu o recunoaște și va umple târgul cu ce oameni pregătiți are ea în partid, se vede cu ochiul liber că nu are înlocuitor. Nu pentru că Ramona Mănescu ar fi fost o somitate în materie, dar, în clipa de față, social-democraților nu le-a mai rămas decât să constate că sacul are 100 de găuri, în timp ce ei au doar două mâini.

Doi pioni și un cal șchiop

Destrămarea coaliției de guvernare este doar o chestiune de timp. Cred că foarte scurt. Culmea este că PSD nu are niciun plan de rezervă, nu are cu cine să bată palma nici măcar pentru o alianță de formă, doar pentru prezidențiale. Exclus USR, exclus PLUS, exclus Mișcarea Populară. UDMR nu dă fără să ceară dublu sau triplu.

Victor Ponta costă mai mult decât UDMR

Nu se știe cât de tare se poate baza pe Victor Ponta. Deși și el e leșinat după putere, s-ar putea ca tocmai acum să le întoarcă spatele foștilor colegi și să le plătească polițele din trecut. Într-o dulce naivitate, Viorica Dăncilă a forțat nota cu listele de candidați și se vede preferata partidului. Încă nu s-a prins că, în spatele ei, baronii calcă pe accelarație pentru a o convinge că este suficient de pricepută ca să câștige, mai ales că, dau ei asigurări, are la picioare tot partidul care o venerează. Dăncilă trăiește în aburii unei victorii imaginare, neștiind că, în realitate, baronii o înping în față tocmai ca să o piardă. Iar ea, într-o inconștiență chiar hazlie, declară că, în cazul pierderii alegerilor, își va da demisia. Perfect, madam. Exact asta așteaptă și baronii. Altminteri, Dăncilă a mutat superb pe tabla de șah. A pierdut regina, pioni nu mai are decât doi, nebunul a luat-o razna și regele e blocat în colț. I-a mai rămas un cal cu care să fugă, dar e șchiop și nici nu are unde. Și-a dat singură mat. (Valentin Boeru).

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here