Cuc, cumpărat de omul lui Dragnea!

0
21

Răzvan Cuc a oferit pe tavă ”capul” lui Narcis Neaga, sperând astfel că ”decaparea” fostului șef al CNAIR va fi un ”trofeu” destul de apreciat pentru a și-l scăpa pe al său! Și strategia părea una câștigătoare, mai ales că scăpând astfel deja de ”mica remaniere” de luni, ministrul Transporturilor era gata pregătit – între două ruperi de contracte televizate de pe marginea autostrăzilor care nu există – să declanșeze un nou ”blitzkrieg”, după cel câștigător de la CNAIR. De această dată la Compania Națională Aeroporturi București, acolo unde angajările halucinante din ultima vreme i-au șocat până și pe inițiații sistemului, obișnuiți oricum cu ”jungla” sinecurilor politice de la Otopeni.

Iată însă că Răzvan Cuc a ajuns din nou vedetă, dar de această dată nu politică, ci în urma unui accident produs de șoferul său și în care au fost implicate în total nu mai puțin de șase autoturisme. Iar faptul că altfel atât de bătăiosul ministru Cuc era palid și ”tremurând” în fața camerelor de filmat nu era nici din cauza  mâinii băgate în ghips, dar nici a îngrijorării  față de ”punctele” șoferului său. Teama fiind doar ca nu cumva să apară dezvăluirea care, ghinion, uite că o vom face totuși astăzi. Și anume că ditamai ministrul Transporturilor a primit o ”mașină de serviciu” Volkswagen Touareg cumpărată special pentru el și pusă exclusiv la dispoziția sa, inclusiv cu tot cu  conducătorul auto aferent detașat la M.T. de la chiar una dintre regiile autonome aflate în directa sa subordine! Este vorba despre Registrul Auto Român, cunoscuta ”feudă” a directorului general George Adrian Dincă, cel numit până de curând cu teamă în tot PSD-ul drept ”Omul lui Dragnea”. Iar din câte reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, Corpul de control al premierului va verifica acum cu celeritate legalitatea- că de moralitate oricum nu mai poate fi vorba!- acestei situații fără precedent în Guvernul României!

Mașină și șofer de la RAR!

Însă verificările oricum nu au cum să dureze prea mult, situația fiind cât se poate de limpede. Astfel că în timpul primului mandat al lui Răzvan Cuc în fruntea Ministerului Transporturilor, directorul Registrului Auto Român s-a dat peste cap și Regia pe care o conduce a achiziționat un superb ”Touareg” exact pe gustul ministrului. Autoturism pe care I-a pus la dispoziția ministrului, deși Transporturile au un parc auto uriaș cu sute de mașini și șoferi! Iar pentru ca Răzvan Cuc chiar să se simtă liniștit pe drumurile patriei de care răspunde ca și ministru al Transporturilor, acesta și-a adus și șoferul Eugen de la Giurgiu… Tot la RAR, că doar la ”regiile autonome” este oricum mai convenabil decât la minister! Și odată cu întoarcerea lui Cuc la Transporturi, după ce devenit din giurgiuvean direct nemțean, pesedistul și-a recăpătat nu doar dreptul de semnătură asupra marilor contracte de miliarde de euro, dar și bolidul favorit, cu tot cu șofer. Desigur, rămâne de văzut cum va explica Răzvan Cuc de ce se lăfăie în ”bibilitul” SUV  pus la dispoziție de RAR și condus de un șofer detașat de la Regia aflată în subordinea sa, fără a folosi autoturismele și conducătorii auto ai ministerului!

Dincă, recrutat sâmbăta…

Însă nu doar ”răsfățatul” Răzvan Cuc va avea de dat explicații, cât mai ales George Adrian Dincă, ”omul lui Dragnea” și cel care a beneficiat de un ”concurs complex de împrejurări favorizante” prin care să fie păstrat la conducerea RAR. Astfel, pentru ca nu cumva să apară vreo surpriză, în data de 17 februarie 2018, mai exact sâmbăta, într-o zi care nu era lucrătoare, pe site-ul RAR a fost postat anunțul ” de recrutare pentru poziția de Director General al RAR – RA”. Astfel că doar dacă pur întâmplător cineva ar fi accesat în acea zi și exact la acea oră respectivul site ar fi putut afla cu stupoare  că ” în conformitate cu prevederile  OUG nr. 109/2011, cu completările și modificările ulterioare, Pluri Consultants Romania, în numele clientului său Regia Autonomă Registrul Auto Român anunță declanșarea procedurii de recrutare pentru postul de Director General al acestei prestigioase instituții”. Și, culmea, tot în aceeași ”fatidică” zi de sâmbătă a fost postată și scrisoarea  de așteptări ” în procesul de recrutare”. Numai că așa după cum dezvăluiam încă de atunci, de-abia din acel moment începe ”deranjul” , orice procuror, fie el anticorupție sau nu, care citește însă articolul 3 al Legii nr. 111/2016  din 27 mai 2016 pentru aprobarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice s-ar putea rapid dumiri că, stranie eroare, scrisoarea de așteptări a fost publicată pe un cu totul alt site decât cel prevăzut legal! Mai mult, pentru a fi evitată chiar orice ”surpriză neplăcută” pentru ”candidatul ideal”  Dincă, în anunțul postat sâmbătă, 17 februarie se menționează expres că ”dosarele de candidatură vor fi depuse zilnic, în intervalul 10-17, până cel târziu în data de 19 februarie 2018”!!!  Și cum două zile erau din start nelucrătoare, ”misiunea imposibilă” din start a depunerii unui dosar doldora de documente a putut fi îndeplinită doar de Dincă! Astfel că ne-am lămurit încă de atunci cum a fost acesta păstrat director general al RAR, dar dat fiind că Liviu Dragnea era încă pe atunci ”el lider maximo” al guvernării, niciun Corp de control nu a îndrăznit să-l deranjeze pe ”omul lui Dragnea”. Cel care între timp a devenit ”omul lui Cuc”… Numai că lucrurile s-au mai schimbat, astfel că Dincă și Cuc ar face bine să găsească o explicație pentru premier, find greu de crezut că Viorica Dăncilă va tolera ca ministrul Transporturilor să se lăfăie într-un bolid pus la dispoziție cu tot cu șofer  – rămâne de văzut sub ce pretext legal, dacă există vreunul!- de șeful unei Regii subordonate direct…(Catalin Tache).

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here