Carmen, mai vrei cătușe?

0
23

Așa după cum dezvăluiam în exclusivitate încă din data de 1 iulie, Nicolae Moga este noua propunere a Partidului Social Democrat pentru a prelua Ministerul de Interne din ”ghearele” lui Carmen Dan! Cea care până în ultima clipă și-a trimis ”săgețile” inconștiente din ”Frăția Blondei” să facă denunțuri mincinoase la DNA și controale șantajiste la șefii de structuri care, spre cinstea lor, nu au plecat capul în fața ”prigoanei” de-a dreptul isterice declanșate de ministrul de Interne. Mai ales după ”denunțul secolului” care, la fel ca și celelalte anchete pe care le-a deschis ”cu japca” la DNA strict pentru a-i intimida pe cei care au refuzat să-i predea cu totul MAI-ul va fi anchetat acum pe baza probelor și informațiilor depuse.

Anchetele ordonate de Carmen Dan se întorc împotriva acesteia

Ce-i drept, războiul declanșat strict pentru preluarea controlului asupra Direcției Generale Anticorupție pentru a nu se avansa cu anumite dosare care vizau ”stăpânii căsuțelor” din MAI s-a dovedit mai ”sângeros” și mai ”murdar” ca niciodată, cu filajul ilegal și agresiv exercitat asupra unor copii minori inclusiv în Biserică sau cu ”execuțiile sumare” prin intermediul abuzurilor organelor de control asupra altor structuri care au refuzat să ”blătuiască” tot felul de concursuri pentru ca ”favoriții blondei” să ajungă pe funcții cam cum a ajuns fiica chestorului Ioan Buda la Serviciul Protocol din IGPFR, venind direct din sursă externă.

Nicolae Moga a fost anunțat de ”Național” drept noul ministru de Interne încă din 1 iulie

Dar uite că nu au trecut decât câteva zile de când Carmen Dan ”cerea cătușe” și amenința fățiș cu ”mijloacele specifice” aflate la îndemâna unui ministru de Interne pe cei care refuzau să participe la ”cafelele informative” organizate de ”Frăția Blondei”. Și tare ar fi interesant de știut dacă acum ”civilei” Carmen Dan îi mai arde să zăngăne cătușele cu care îi amenința pe alții… Sau dacă ”ultimii mohicani” din ”Frăția Blondei” chiar cred că își pot șterge urmele pe la alte instituții cum încearcă deja cu disperarea celor obișnuiți să părăsească barca atunci când aceasta se scufundă… Mai ales că demersurile au fost făcute cu doar câteva zile înainte de prăbușirea celei care îi juraseră ”credință veșnică”… Oricum, uite că tot vom pune la dispoziția noului ministru de Interne și a ”organelor” abilitate, de la Direcția de Audit și Corpul de control, până la DGPI și DGA toate informațiile pe care Carmen Dan a refuzat până acum să le primească! Și vom continua seria dezvăluirilor cu gravele abuzuri comise în ”atacurile raider” declanșate pentru ”preluarea ostilă” a unor structuri cheie ale MAI, de o duritate care a alertat până și alte structuri contrainformative…(Catalin Tache).

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here