Și cu PSD cum rămâne?

0
420

N-aș spune că mișcările produse în PSD, de la condamnarea lui Liviu Dragnea încoace, ar prevesti ceva rău. Pe de altă parte, n-aș spune nici că ar anunța ceva bun. Încă din start s-a mers pe ideea că răul din partid ar fi provenit de la Dragnea. Poate.  Prima măsură a fost îndepărtarea de polurile de putere a celor care i-au fost apropiați fostului lider. Social-democrații au respirat ușurați și s-au repezit să aplaude. În frenezia lor, nu au mai băgat de seamă că și Viorica Dăncilă i-a fost apropiată. Asta ar fi varianta literară. În realitate, eu cred că n-au avut suficient curaj să observe amănuntul.

Degeaba ține steagul sus, Viorica Dăncilă e depășită de situație

Cele două mandate de europarlamentar ale Vioricăi Dăncilă spun totul. Să lăsăm prostiile cu „a votat-o lumea”, pe listă nu se intra decât cu voia lui Dragnea, care-și plasa preferatul cât mai sus, pe poziții eligibile. Apoi, tot Dragnea a propus-o prim-ministru, aducând-o de la Bruxelles. Nu am auzit să o fi propus vreun baron local, e limpede? Iar ce spunea și hotăra Dragnea era bătut în cuie.

Nimeni nu știe unde se va ajunge

Codrin Ștefănescu a fost trimis la cimitirul elefanților. De acolo unde e acum, nu mai are nicio putere. Nu știu câți îl regretă. I-a rămas doar discursul revoluționar, pe care doar puțini îl disting, indiferent cât de tare și l-ar țipa. Cred că, în timp, nu-l va mai auzi nimeni. Este unul dintre cei 700.000 -800.000 de membri. Nu-l mai deosebește nimic de ei, poate doar numele și poveștile picante din vremea politicii la o sticlă  de whisky. În mod cert mai există candidați pentru albumul de foști. Ministresei Carmen Dan de la Interne i se trag clopotele de multă vreme. Se așteaptă doar momentul în care va începe slujba de săvârșire din funcție. Are deja înlocuitor, din câte se aude, dar nu acesta stabilește momentul, ci haita de lupi flămânzi de dedesubt și, evident, baronii care, deși îmbuibați, încă mai descoperă că nu s-au terminat ciolanele de ros.

Atît timp cât are dreptate, Șerban Nicolae nu o să tacă

Nici Petre Daea nu pare a se simți prea bine. Degeaba a adus agricultura la producții record în Europa ultimilor doi, trei ani, apropierea de Dragnea dincolo de limitele stabilite de vreun inteligent cu blană pe creier i-ar putea fi fatală. Sunt doar trei exemple, poate nu cele mai potrivite, însă sunt convins că lista e cu mult mai mare. Ce vrea să facă, de fapt, PSD? Sincer, habar n-am, întrebarea asta ar trebui să și-o pună partidul, nu eu.

Îi moare partidul

Viorica Dăncilă pare a fi convinsă că sancțiunile aplicate sunt de natură a stabili oarece disciplină în partid. Disciplină în sensul că niciunul să nu mai mârâie, ca ea să-și poată duce la bun sfârșit funcția de premier, dar numai de pe scaunul de președinte al PSD. Combinația asta nu a fost aleasă la întâmplare. Niciodată șeful social-democraților nu va putea cere demisia premierului, ar fi aberant. Și dacă o va face cineva din afara partidului, ea, liderul PSD, normal că se va opune. Securizarea celor două posturi deținute de Dăncilă e cu bătaie lungă. Șerban Nicolae a pierdut funcția de lider al grupului senatorial PSD. Există informații potrivit cărora necazul i s-ar trage de la faptul că s-a opus vehement realegerii lui Mugur Isărescu în funcția de Guvernator al BNR. Există însă și alte informații, care arată că mult prea sensibila Viorica Dăncilă era la un pas de a face un atac de apoplexie după discursul senatorului la Congres, plin de trimiteri evidente la persoana ei devenită brusc augustă.

Liviu Pleșoianu poate ajunge piesa de domino a partidului

Și asta, încă de la început. „După cum vedeți, vorbesc liber, nu am niciun text scris”, a trimis-o Nicolae pe Dăncilă la colț din primele vorbe. E drept că Șerban Nicolae tace acum, dar în spatele lui se intuiesc sute, mii de oameni care-i împărtășesc opiniile și asupra cărora noul lider PSD nu are control. Ce poate să le facă? Să-i dea afară? Pardon, dar îi moare partidul mai repede decât crede, cu tot cu noii consilieri de la guvern.

Câți mai trag pentru români?

Probabil că Liviu Pleșoianu rămâne, în continuare, cel mai controversat social-democrat al momentului. A șters pe jos cu Viorica Dăncilă în timpul Congresului. A trimis-o la podea de nenumărate ori și după Congres și, cu toate acestea, n-a pățit nimic, nicio sancțiune. Unii spun că ar fi omul rușilor. De ce nu al costobocilor, roxolanilor, al mongolilor sau al uzbecilor? Alții zic că ar fi pe post de iepuraș, dar în cursa din spatele lui nu se vede nimeni. Și nici nu va exista, pentru că Pleșoianu nu întrunește criteriile de selecție ale Vioricăi Dăncilă, stabilite nici măcar în țară, dar pe care nu va avea încotro și va trebui să le respecte. Să-l țină în continuare în partid pare a fi riscant. Să-l dea afară este curată sinucidere. Pleșoianu va lua după el un grup imens, care gândește aidoma lui. I se poate oferi o funcție foarte importantă, ca să i se închidă gura, spun unii analiști. Poate, dar nu-l văd compromițându-se definitiv în fața celor care au încredere în el și care, în condițiile astea, îl vor părăsi. Am auzit și teorii abracadabrante, născute de minți obosite rău. Cum că Pleșoianu ar face parte dintr-o grupare al cărei scop este să distrugă PSD, intrând astfel în grațiile lui Iohannis. N-ai ce să comentezi, imaginația unora bate câmpii fără pauză de masă. Bătăliile pe care le știm sau nu le știm se duc în partid. Fiecare trage pentru el sau pentru grupul lui, puțini mai trag pentru români. Nu știu câți nu au interese. Unii  se prefac că nu știu, restul nu-și mai aduc aminte adevărul. Inclusiv Viorica Dăncilă, pe care nu o văd capabilă să răspundă la cea mai simplă întrebare: și cu PSD cum rămâne? (Valentin Boeru).

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here