Ponta, căutat de cămătarii de campanie!

0
16

În noaptea de 26 spre 27 mai, Victor Ponta a țopăit de bucurie mai ceva decât Mircea Geoană când cu ”Mihaela, dragostea mea…” Iar entuziasmul acestuia era într-o mare parte de înțeles, fostul premier având motive să se considere  drept ”marele câștigător” al alegerilor europarlamentare. Fie și pentru simplul fapt că atingând pragul electoral, ”și-a recuperat automat  banii băgați în campanie”, după cum au pus imediat diagnosticul inițiații sistemului. Și fie că au fost destui bani băgați în campania electorală a PRO România, noua formațiune umilind practic toate celelalte partide la un loc în ceea ce privește ”logistica” de care a beneficiat pentru alegeri!

Numai că entuziasmul din noaptea alegerilor deja a trecut și, pe zi ce trece, ”marele câștigător” Victor Ponta este pe cale să cadă din nou în ghearele deznădejdii. Mai ales că după  ce mult clamata intrare la guvernare cu liberalii a căzut, nici schimbarea de macaz prin autoinvitația la Congresul PSD și propunerea de desemnare a unui candidat comun la prezidențiale nu a reușit să-l repună ”pe șine” pe Ponta. Cel care acum este căutat și foarte posibil chiar presat deja și de ”cămătarii de campanie”, cei care normal că vor să-și recupereze cât mai repede investiția, prin primirea sinecurilor promise. Numai că, deși a visat să-i ia locul lui Daniel Chițoiu la butoanele zonei gri a afacerilor politice, Victor Ponta nu reușește nici măcar să-i calce pe urme nașului său Gabriel Oprea. Pentru că, da, PRO România a intrat în Parlamentul European, dar pe plan intern nici actuala Putere  și nici măcar Opoziția nu vrea să apeleze la acest nou partid ”balama” al politicii românești…

Unde ești tu Ghiță……

Degeaba i-a suflat ideologie democrată în pupa nașul George Maior noii formațiuni PRO România, că aceasta ar fi avut din start soarta tuturor noilor partide ”rupte” din cele tradiționale, dacă nu i s-ar fi asigurat sprijinul logistic aferent pentru a trece primul său botez electoral. Iar situația era cu atât mai sumbră cu cât, cu toată eventuala sa bunăvoință și cu afacerile care încă îi merg din plin în țară, Sebastian Ghiță este totuși departe… Și chiar dacă șeful Poliției Române și întregul MAI cu tot cu Frontiera se feresc ca de tămâie să afle pe unde a părăsit mogulul statului paralel țara, exilul totuși costă! Așa că este clar că Ghiță nu mai putea duce doar el greul financiar. Iar baronii săriți în barca lui Ponta erau deja mai mult învățați să primească, decât să dea… Astfel că nu trebuie sa ai geniul financiar al aproape ”împăiatului” Mugur Isărescu ca să-ți dai seama că misiunea lui Victor Ponta nu a fost deloc una ușoară, acesta fiind probabil nevoit să găsească și alte soluții alternative de finanțare. Iar după cum a arătat campania acestuia și ”mahării” din umbră ai publicității o știu cel mai bine, le-a și găsit!

Nici Chițoiu, dar nici Oprea!

Numai că visurile că va putea juca rolul unui nou Daniel Chițoiu al viitoarei formule guvernamentale – indiferent care ar fi fost aceasta!- s-au spulberat la scurt timp după alegeri. Atunci  când Victor Ponta și-a putut da seama că, în ciuda ”foamei” disperate de voturi, liberalii nu  au acceptat chiar orice compromis pentru trecerea moțiunii de cenzură. Și cu toate că ”embargoul” a fost impus la solicitarea expresă a președintelui Klaus Iohannis, tratamentul de ”rudă săracă” pe care i l-au acordat liberalii, ca să nu vai vorbim de useriști l-au pus pe gânduri pe Ponta. Cel care a încercat apoi să se lipească mai ceva ca marca de scrisoare de noua conducere pesedistă, prin tot felul de propuneri la care a primit însă ”fliturile” de rigoare din partea Vioricăi Dăncilă. Astfel că dacă nu a ajuns noul Daniel Chițoiu, din moment ce nu are încă nici măcar o sinecură în mânecă de oferit, Ponta a ratat și șansa de a fi un alt Gabriel Oprea al combinațiilor politice. Fie și pentru simplul fapt că, totuși, nașul său a preferat să se ”ardă la soarele Puterii”, decât să renunțe la sprijinul oferit fostului premier…

Blocaj total…

Astfel că dacă nu găsește vreo soluție miraculoasă de a ieși din actuala criză, Victor Ponta riscă să intre mai curând decât s-ar aștepta unii într-o veritabilă insolvență  politică. Pentru că oamenii care l-au ajutat să sară nesperat ”pârleazul” pragului electoral pe care nu l-a trecut nici măcar ALDE încep să-și cam piardă răbdarea… Pentru că ei își făcuseră calculele că Ponta va intra oricum  la guvernare, indiferent dacă pe mâna liberalilor sau pe cea a pesediștilor și își vor scoate astfel ”pârleala”. Dar uite că PRO România nu a mai prins trenul guvernamental… Iar la alegerile prezidențiale din noiembrie oricum nu joacă în liga mare… Și până la alegerile parlamentare din toamna anului 2020 mai este atât de mult…(Catalin Tache).

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here