Cum vrea Junker sa faca economii

0
395

Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, doreste sa lase vacante pana la 1 noiembrie posturile comisarilor care au fost alesi eurodeputati si vor merge la Parlamentul European, pentru a evita un cost mai mare, in situatia in care ar fi inlocuiti imediat.

In 26 mai, cinci din cei 28 de comisari europeni au fost alesi eurodeputati: Frans Timmermans (Olanda), Andrus Ansip (Estonia), Valdis Dombrovskis (Letonia), Mariya Gabriel (Bulgaria) si Corina Cretu (Romania). Or, mandatul Comisiei Europene conduse de Juncker dureaza pana la 1 noiembrie si fiecare din cele 28 de state membre – inclusiv Regatul Unit atat timp cat nu a parasit UE – are dreptul sa aiba un comisar in executivul european. “Fiecare stat membru vizat are deci dreptul de a desemna un nou comisar pentru cele patru luni restante. Aceasta ar costa contribuabilul european 1 milion de euro drept cheltuieli de instalare si de personal si pentru indemnizatia de retragere”, a explicat Jean-Claude Juncker. “Orice comisar are dreptul la aceasta, oricat a durat mandatul sau si pentru ca statele membre au decis astfel. Cat despre mine, incerc sa impiedic aceasta”, a adaugat el.

Juncker propune ca atributiile comisarilor care pleaca sa fie preluate timp de patru luni de catre comisarii ramasi. Jean-Claude Juncker si-a reiterat astfel pledoaria pentru reducerea numarului de comisari. “Nu este destula munca pentru a ocupa 28 de comisari toata ziua. De aceea am reorganizat Comisia, am numit vicepresedinti si am redus mult numarul portofoliilor. Atata vreme cat statele membre nu vor reusi sa se puna de acord asupra unei diminuari a numarului comisarilor, succesorul meu va trebui sa gestioneze lucrurile in acelasi mod”, a afirmat Juncker. (Andrei Coman).

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here