Liber la curatenie in justitie

0
13

Curtea Constitutionala a respins solicitarea opozitiei pe legea privind Directia pentru investigarea infractiunilor din justitie. Mi se pare normal sa se fi ajuns la acest deznodamant. Partidele aflate in opozitie bateau campii cu magistrati care pot fi intimidati, cu dublarea atributiilor DNA, care are deja o experienta solida in investigarea si urmarirea cazurilor de coruptie din randul magistratilor si ca, oricum, ordonanta de infiintare a Directiei nu primise binecuvantarea Curtii de la Venetia. Nu si a Curtii cu Tei, a librariei si hanului din interior, precum si a altor curti din Centrul Vechi, unde populimea neomarxista se inghesuie la opt pe-o bere si cinci pe-un joint?

Opozitia spera sa dea lovitura de gratie coalitiei PSD-ALDE, care – nu-i asa? – rapea independenta justitiei, a procurorilor si fugea cu ea in munti. Ba, mai mult, PNL si USR isi manifestau plenar ingrijorarea ca magistratii din nou infiintata Directie nu au experienta necesara. Si apoi, pe buna dreptate, sa nu consulti tu inainte MCV-ul, biblia cu care Comisia Europeana te pocneste peste ochi cand ai initiative legislative in materie de drept? Jos Dragnea, jos PSD, desigur!

Politica datului cu fundul de pamant

Motivele invocate de PNL si USR in solicitarea de constatare a neconstitutionalitatii legii privind Directia pentru investigarea infractiunilor din justitie tin, mai degraba, de festivalul saptamanal al datului in petic. Este ceea ce opozitiei ii iese cel mai bine, chiar si fara repetitie. Cum altfel sa numesti iesirile publice din Parlament, cu fluiere, cu pancarte, cu huiduieli, cu flashmob-uri in care se schimba tricourile si partenerii care se dau cu fundul de pamant? Cum sa numesti interventiile de la tribuna ale unora pentru care limba romana este mai enigmatica decat jungla amazoniana? Si cred ca pana si datul in petic este o sintagma prea blanda pentru cetatenii astia care, printr-un accident electoral de proportii, au ajuns in Parlament.

Care intimidare?

Daca iei la bani marunti motivele invocate de PNL si USR, vei avea surpriza de a constata o totala lipsa de logica. Ce reactie ar fi trebuit sa aiba Curtea Constitutionala, dincolo de normele de drept in virtutea carora a actionat? Sa-i puna pe cei din opozitie sa explice, ca la extemporal, ce inteleg ei prin „instrument suplimentar de intimidare a magistratilor si de exercitare de presiuni asupra acestora”? Un procuror, sa presupunem, a cercetat abuziv un invinuit. A fabricat probe, a falsificat documente, l-a santajat, l-a bagat in arest pe nedrept, i-a amenintat familia cu arestarea si tot asa. Dupa un timp, procurorul care se credea cel putin Sfantul Petre pe pamant, e reclamat si luat la intrebari de Directia de care vorbim. Asta se numeste exercitare de presiuni asupra lui? Instrument suplimentar de intimidare a magistratilor, racneste opozitia. Aoleu! Care? Anchetarea unui procuror pentru infractiunile savarsite se numeste intimidare? Stabilirii adevarului tot asa ii spune? Opozitia ori nu vrea ori nu este in stare sa inteleaga ca un procuror sau un judecator trebuie sa raspunda ca toti ceilalti, in momentul in care a incalcat legea.

Protejarea Codrutei Kovesi

Respingerea solicitarii opozitiei nu poate avea decat un efect benefic. Dupa mintea si dorinta PNL si USR, Onea si Negulescu nu ar trebui cercetati. Nu de alta, dar raman bietii oameni timorati si marcati pe viata. Sau, daca e sa fie, nu Directia de investigare a infractiunilor din justitie ar trebui sa o faca, ci DNA. Aici cred ca deja nu mai este vorba de nestiinta, ci doar de bataie de joc. Atat Onea cat si Negulescu fusesera reclamati la DNA de multa vreme pentru abuzurile comise. Nu s-a intamplat nimic atat timp cat Codruta Kovesi a stat la conducerea ei. Scandalul pe care PNL si USR l-au facut la infiintarea Directiei conduse de Gheorghe Stan avea, in realitate, un alt substrat: protectia Codrutei Kovesi. Se cerea desfiintarea Directiei tocmai ca anchetele care o vizau si o vizeaza sa se opreasca. Dupa ce a distrus patronatul din Romania, a distrus familii si a lasat in urma ei drame greu de imaginat, Laura Codruta Kovesi trebuia sa scape. Simplu, nu? Refuz sa cred ca Ludovic Orban si Dan Barna, liderii celor mai refractare partide din politica romaneasca nu mai puteau dormi noaptea de grija Codrutei. Atunci, ca si acum, sunt doar executantii unor ordine venite de deasupra lor, pentru ca fosta sefa a DNA trebuia si trebuie salvata. Este un imperativ al vremurilor pe care le traim, iar mecanismul angrenat in aceasta operatiune depaseste imaginatia noastra.

Primul pas

Ideea de justitie pare ca nu incape in mintile PNL si USR. Acolo este loc doar pentru aranjamente politice, pentru ca fara o justitie controlabila partidele astea doua nu mai reprezinta nimic. Ca acuza PSD de manopere prin care sa-si subordoneze justitia nu este nimic nou. Este aceeasi tactica veche, mostenita de la KGB, prin care iti acuzi adversarul de ceea ce faci tu, in realitate. Cercetarea Codrutei Kovesi este doar primul pas dintr-un lung sir care va ului societatea. Curatenia din justitie nu se va opri insa aici. (Valentin Boeru).

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here