P.S.D.: «AVEM NEVOIE DE MILITARI ȘI POLIȚIȘTI „CĂPUȘE” DE BIROU, NU DE PROFESIONIȘTI ÎN STRADĂ ȘI ÎN FRONTIERĂ!»

0
10

Actuala legislație română în ceea ce privește millitarii și polițiștii copiază aceleași principii comuniste uzitate de Republica Socialistă România precum lipsa diferențierii dintre polițiștii și militarii care desfășoară activități de birou (resurse umane, administrativ-logistic, IT, juridic, audit intern, finanicar-contabil, control intern, psihologic etc.) și cei care sunt 24/24 în stradă, la datorie, pentru protecția cetățeanului, a instituțiilor statului și granițelor țării.

Neexistînd în legislație o diferențiere între cele 2 categorii (polițiști și militari care desfășoară atribții comune – din alte instituții și societăți private respectiv ONG-uri- de cei care previn și combat infracționalitatea, apără teritoriul și granițele țării), societatea românească și politicienii nu observă și nici nu disting între cele 2 categorii de polițiști respectiv militari: „petarde de birou cu epoleți” și polițist respectiv militar din stradă și frontieră.

Astfel, situația de dinainte de decembrie 1989 s-a perpetuat, frecătorii de hârtii din birouri menținându-și ilegal drepturile acordate de regimul comunist: salarizare de polițist și militar petnru atribuții de ordine și siguranță publică inexistente, pensionare anticipată doar pentru faptul că „are grade” și stă ascuns în birou (8h/zi, sâmbătele, duminicile, sărbătorile legale: la domiciliu, în cârciumi cu „boșii” ori în excursii cu prietenii și familia) ș.a.m.d.

Cu toate că nici „petardele cu  epoleți” și nici politicienii nu vor „să rupă pisica în două” și să diferențieze categoriile polițiștilor respectiv militarilor „de birou” de cele „din stradă și din frontieră”, când vine vorba de modificări legislative în domeniul ordinii și siguranței publice atât „petardele” cât și politicienii se prevalează de „insecuritatea cetățeanului ca urmare a plecări profesioniștilor”. Care profesioniști: cei din stradă și frontieră sau a mușamalizatorilor și afaceriștilor din bioruri, stimabililor? Din păcate, polițiștii din stradă și din frontieră mai au un dușman: pseudo-sindicaliștii, de regulă pensionari M.A.I. de lux care, deși „și-au trăit traiul și și-au mâncat mălaiul” nu se dau duși de pe scaunele sindicatelor și nici de la bugetele acestor organizații. E bine să primești, lunar, mii de lei de la sindicat pentru „gargară publică”. Un astfel de caz a fost prezentat de ziarul Incisiv de Prahova la 30 ianuarie 2019, unde pensionarul Surugiu Iulian (președintele SNAP) se ruga de ministra Carmen Dan să crească perioada de școlarizare în instituțiile de învățământ ale M.A.I. fiindcă „s-a rezolvat cu deficitul de personal” … deși, în realitate, lucrurile sunt mult mai grave (o spune chiar proiectul legislativ de modificare a Legii pensiilor prin expunerea de motive) https://www.incisivdeprahova.ro/2019/01/30/politicianismul-sindicalistului-pensionar-m-surugiu-iulian/. Adică, „sindicalistul” Surugiu susține că „mult, nepregătit, prost și fără rost” este considerat a fi: „bine”, „profesionist”… Același pensionar M.A.I. dar mare sindicalist îi mai „roagă” pe cei din stradă „să fie înțelegători”, chiar dacă sunt ținta batjocurii tuturor („colegii” din structurile de support, persoane certate cu Legea, politicieni, falșii sindicaliști care doar le iau cotizațiile lunare și nu fac nimic concret pentru „prostimea din stradă”).

Pe sitte-ul Senatului României au fost postate modificările propuse de senatorul PSD Brăiloiu Tit Liviu la legea pensiilor pentru militari și polițiști unde, se arată că au plecat profesioniștii la vârste „fragede” (pensionare anticipată), la apogeul experienței profesionale și au fost încadrate persoane fără experiență, ordinea și siguranța publică fiind grav afectate. Bineînțeles că senatorul nu face nicio distincție (în propunerea-i legislativă) între „cei din stradă” (supuși riscurilor profesionale, îmbolnăvirilor profesionale, ultrajului) și „cei din birouri” (feriți/protejați de infractori de colegii lor din stradă) care au furat legitimația și uniforma de polițist respectiv militar dar și drepturile acestora (https://senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b14&an_cls=2019&fbclid=IwAR1JaSiPOBIy5laXKbz8JftgHeiBIxq92IuVblCl_awf9K1Ud2Fw2keyhUQ). Vă reamintim cazul lui madame Dimofte Dorina, chestorița-contabilă care mânărește banii M.A.I.-ului și ciordește din salariile angajaților M.A.I. prin norme interne, clasificate ilegal și abuziv, protejată fiind și de bărbatul acesteia, Dimofte Radu (tânăr pensionar M.A.I. re-angajat la aceeași Direcției de Audit Public Intern a M.A.I.). https://www.incisivdeprahova.ro/2019/01/21/exclusivsmenarii-cu-epoleti-care-devalizeaza-bugetul-de-salarii-si-pensii-al-m-cazul-dimofte/

De fapt, această nouă modificare legislativă are drept scop protejarea intereselor „interlopilor cu epoleți” din birourile structurilor de suport nicidecum ordinea și siguranța cetățeanului, a statului român. Astfel, pentru: „supușenie față de stăpân și partid” respectiv obediență față de șef, falșii polițiști și militari (tineri pensionari de lux, odihniți de atâta frecat menta prin birouri) vor beneficia de re-angajare, obținând și o creștere de 2% la pensia obținută… iar polițiștii și miliarii din stradă și din frontieră îmblnăviți de sutele de mii de ore suplimentare lucrate în condiții de noapte, frig, umezeală etc., bătuți de interlopi și infractori prieteni cu : șefii „polițiști”, procurori și politicieni vor ieși la pensie (dacă vor mai apuca vârsta de 50 de ani) și se vor curăța după un an (a se vedea și cel mai recent caz, al chestorului Stanca – fostul șef SIAS, decedat la doar un an de la pensionare).

Până la urmă, polițiștii și militarii din stradă și din frontieră sunt sclavii „colegilor” frecători de mentă de prin birourile M.A.I. (veșnicii și nemuritorii stăpâni din acest minister care vin „la muncă” doar pentru a-și rezolva propriile probleme personale și pentru a-și acorda cât mai multe drepturi). Sclavi care nu au alt drept decât să muncească cât mai mult, fără timp liber și fără sărbători legale pe cât mai puțini bani, drepturi (dacă se poate, deloc)… iar când se îmbolnăvesc/sunt loviți, omorâți etc., „să fie lăsați să moară ca niște câini” (zicală populară).

Alexandru Firicel șef Departament Investigații

N.R. Până când nu se va face distincție totală între falșii polițiști respectiv militari din structurile de suport și polițiștii respectiv militarii din stradă și din frontieră, România nu va avea un sistem de apărare real, defensiv și ofensiv ci doar o șleahtă pospolită îmbrăcată în sperietori de ciori.

Articolul P.S.D.: «AVEM NEVOIE DE MILITARI ȘI POLIȚIȘTI „CĂPUȘE” DE BIROU, NU DE PROFESIONIȘTI ÎN STRADĂ ȘI ÎN FRONTIERĂ!» apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here