Suferințele unei vedete ignorate – Ziarul Incisiv de Prahova

0
290

Un mitocan ajuns ministru a trăit aceeași dramă. A fost uns ca secretar de stat la Ministerul Culturii. Umflat, arogant, cam prostan, omul nu-și căra nici geanta. Venea șoferul, un fel de țipțer care i-o căra, deschizînd drumul înaintea lui și încercînd să-și primească șeful cu ușa liftului deschisă. Necazul venea cînd liftul zăbovea pe la 10-11 și sosea cu întîrziere. Mitocanul culturii se roșea ca un corcodan și cînd se deschidea ușa liftului începea să țipe la liftieră:

– Tu, nesimțit-o, iar ai stat de povești pe la opt!?
Peste un an, umflatul era pe liber. Nu tu post, nu tu șofer, nu tu funcție. Dar mai avea nevoie de cîte o hîrtie de la același Minister al Culturii.
Iată portretul umflatului făcut de liftieră după un an, la o reîntîlnire întîmplătoare:
– Nesimțitul ăla care mă înjura cînd mă prindea singură în lift și zicea că put a venit acum cu ”sărutmîinile”și cu ”ce mai faci, doamna Leana? Sper că îți mai aduci aminte de mine?”.

Cam un an, un an și jumătate îi trebuie unui închipuit să se dezumfle. Sau unui mare mahăr, politician sau vedetă de tigăi și furculițe. Este o regulă. A doua zi după ce cade, orice îmbătat de putere așteaptă să-i plîngă cineva pe umăr. Nu-l sună nimeni din afara familiei. Încă nu-și imaginează că toți cei pe care îi așteaptă să-i dea un semn îl înjură de mamă. A treia zi iese la alimentara. Se așteaptă să năvălească televiziunile și să-l bombardeze cu întrebări. Nu apare nimeni. Nici oamenii parcă nu-l observă. Încet-încet, mahărul nostru începe să redevină om simplu și să-și redescopere condiția. Încă nu realizează că a fost un mediocru și că funcția l-a ridicat în nouri. Nu-i nimic, își zice el în gînd. Mă sună mîine-poimîine ca să îmi ofere un post important! Nu se poate să nu aibă nevoie de mine! Nu sună nici șefii, nici americanii, nici englezii, nu-i trimite nimeni invitații la recepții, nu mai sună ziariștii străini, nu mai lucrează nici SPP-iști la stabilirea unui traseu. Ș.a.m.d.
Cam așa vine singurătatea peste o Laura Codruța Kovesi, care se socotea buricul pămîntului, șefa deratizării morale în România, cea care, plină de emfază, zicea: ”Noi suntem DNA”, de parcă ar fi spus:

– Sunt Luluța de la CIA și țineți-vă gura că vă ia mama dracului. Și acum descoperă că lumea o tratează de parcă ar fi un nimeni.
După aproape un an, Luluța a văzut că nu este ea nici Mafalda, nici simbolul curățeniei, nici al libertății. Dimpotrivă. Au început să-i iasă ”bubele”pe nas și pe bărbie. Oradea, Ploiești, SRI, bodyguardul. Steaua anticorupției românești a pălit ca un gablonz ieftin. Vine la serviciu de parcă s-ar duce la cumpărături.

Ultima zvîcnire a personajului înfometat de glorie a fost reprezentată de lansarea unei plîngeri la CEDO. Luluța suferă ca un cîine. A revenit pe prima pagină pentru cîteva ore, scufundîndu-se și mai adînc decît înainte în anonimatul în care locuia. S-a plîns la CEDO că n-a avut dreptul la apărare, comițînd o confuzie de student restanțier. CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) nu judecă și nu este o instanță de apel pentru Curtea Constituțională a României. Și nici pentru curțile constituționale ale altor țări. Nu judecă drepturile șefilor de parchete care au încălcat Constituția, ci pe cele care intră sub incidența drepturilor omului (conform denumirii). Debarcarea mediocrei absolvente de drept de la Facultatea din Cluj-Napoca (centrul de lansare al celor care în acești ani alcătuiesc baza sistemului) n-are nici o legătură cu drepturile omului și cu CEDO.

Plîngerea ei seamănă cu un apel la un medic ORL-ist căruia îi spune că i s-au umflat picioarele!
Plîngerea Laurei Codruța Kovesi la CEDO este o probă indubitabilă. Ce Luluță mediocră a condus Direcția Națională Anticorupție și de cine s-a folosit SRI-ul și Traian Băsescu!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here