TOADER O REVOCA PE TARCEA?

0
690

Pe 07.11.2018 CCR a admis sesizarea Guvernului României și a constatat că ICCJ sub conducerea Cristinei Tarcea s-a substituit legiuitorului, refuzând să aplice legea în ceea ce privește compunerea completurilor de 5 judecători. Nu este prima dată când Cristina Tarcea s-a substituit legiuitorului  astfel cum am mai arătat zilele trecute.

Astăzi chiar CSM confirma ca doamna Tarcea a încălcat inca o data legea în vigoare, de data aceasta cea din domeniul informațiilor clasificate, cocotandu-se pe funcția de șef al structurii de securitate din cadrul ICCJ desi conform legii unul din vicepreședinți trebuia sa îndeplinească aceasta functie. O confirma chiar CSM intr-o adresa transmisă astăzi Laviniei Cotofana, adresa pe care o prezentam in continuare.

Cand domnul Ministru Toader a constatat că Kovesi a încălcat Constituția a solicitat revocarea acesteia din funcție. Astăzi i-a făcut în CSM reproșuri similar lui Augustin Lazar. Cu atât mai.mult apreciem ca domnul Ministru este obligat să solicite revocarea dnei Tarcea. Este inadmisibil ca presedintele ICCJ sa încalce legea, sa uzurpeze funcții si chiar sa se substituie legiuitorului.

 

Articolul TOADER O REVOCA PE TARCEA? apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here