S-a primit acceptul de la Comisia de la Veneția pentru modificarea legilor justiției prin OUG

0
52

Tudorel Toader a avut o întâlnire cu reprezentanții Comisiei de la Veneția și a anunțat că a primit acceptul ca Guvernul să emită o OUG pentru modificarea legilor justiției, conform stiripesurse.ro.

”Am avut o întrevedere cu conducerea Comisiei de la Veneția, a durat o oră și jumăate și a fost foarte bună. A coincis cu momentul în care CCR a trimis, la promulgare, legea de modificare a legii 303. A durat 3 ani de zile, nu cred că poate să spună că nu a fost o dezbatere.

Am mers la Comisie cu mai multe soluții legislative prin care să fie preluate o parte din propunerile Comisiei de la Veneția. Nu azi i-am pus în fața unei coli de hârtie, le-am trimis un draft mai demult și azi l-am examinat. Am luat soluție cu soluție, am discutat-o cu argumente și contraargumente.

Am avut 7 propuneri, toate au fost agreate, au fost considerate necesare pentru evitarea unor disfuncționalități. Care e actul normativ prin care putem corecta legile justiției? Ordonanța de Urgență! Comisia de la Veneția nu e deschisă la OUG, dar se referă la cele care au rolul de a ocoli procedura parlamentară constituțională.

În cazul acesta, este vorba despre preîntâmpinarea unor efecte mai puțin dorite, efecte care pot să rezulte din aplicarea celor trei legi. Asta este justificarea. Dânșii au agreat de comun acord, au exprimat agrementul pentru adoptarea unei OUG în sensul celor discutate și le-am spus că voi spune public.

Mâine trimit draftul la CSM, iar apoi voi cere un aviz de la CSM. Voi face apel la CSM să dea un aviz cât se poate de repede ca săptămâna viitoare să poată fi adoptată ordonanța de urgență”, a spus Tudorel Toader. (Neagu Monica).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here