EXPLOZIV/ SENTINTA ISTORICA/ IN ATENTIA PROSTILOR MAFIOTI DE LA CONDUCEREA POLITIEI LOCALE PLOIESTI SI CARE SPERA CA POT HARTUI PRIN INSTANTE JURNALISTII INCOMOZI/ Aviz magistratilor si politicienilor

0
548

 INCETATI CU HARTUIREA JURNALISTILOR – TMB a pus-o la punct pe procuroarea DIICOT Alina Stoica in procesul cu jurnalistii Catalin Tolontan si Mirela Neag, de la GSP, carora le-a cerut cate 300.000 lei pentru dezvaluirile despre dosarul “Gala Bute”: ”…doza de exagerare specifica presei, careia ii este permis chiar sa ofenseze, sa socheze sau sa nelinisteasca… Presa joaca un rol important in investigarea persoanelor publice, care trebuie sa accepte o doza mai mare de critica” (Sentinta)

Aviz magistratilor si politicienilor care hartuiesc prin instante jurnalistii incomozi, carora le solicita daune aberante de sute de mii de lei sau chiar sute de mii de euro, doar pentru simplul motiv ca acestia din urma si-au facut datoria! Lumea Justitiei prezinta in cele ce urmeaza o sentinta exceptionala a judecatoarei Adela Coman de la Tribunalul Bucuresti, sentinta ce ar trebui citita cu mare atentie de cei care spera ca prin procese vor reusi sa le inchida gura ziaristilor ce deranjeaza, astfel incat acestia sa renunte la a mai critica si la a mai prezenta investigatii de presa. Foarte important este ca aceasta sentinta a fost data intr-un proces in care reclamant este un magistrat, stiut fiind ca cele mai grele litigii de presa sunt cele cu procurori si judecatori. Spunem asta in conditiile in care in multe dintre astfel de cazuri intervine spiritul de colegialitate, deci de solidaritate, iar in alte cazuri judecatorii pe masa carora se afla dosarul sunt supusi unor presiuni uriase, asa cum s-a intamplat in procesul intentat de Laura Kovesi jurnalistilor Antena 3 si senior editorului Lumea Justitiei Razvan Savaliuc, cand judecatorii de la Curtea de Apel Ploiesti au fost intimidati de catre DNA, dupa cum CSM a stability, precizeaza cei de la Lumea Justitiei. (click aici pentru a citi).

Concret: sentinta pe care o vom prezenta in editia de astazi a fost pronuntata in procesul pe care fosta procuroare DNA Alina Stoica – in prezent magistrat DIICOT – l-a intentat impotriva jurnalistilor Catalin Tolontan (foto stanga) si Mirela Neag (foto dreapta), de la Gazeta Sporturilor (GSP). Stupefiant: procuroarea Stoica le-a cerut lui Tolontan si Neag 300.000 de lei. De caciula. O suma enorma pe care evident ca niciun jurnalist nu o poate achita vreodata. O suma la moda insa in litigiile dintre gazetari si magistrati, daca ne gandim ca tot 300.000 de lei a obtinut fosta sefa DNA Laura Kovesi de la ziaristii Mihai Gadea, Mugur Ciuvica si Bianca Nae, in solidar cu Antena 3, dupa un simulacru de proces de la Curtea de Apel Ploiesti.

Judecatoarea Coman a decis: dezvaluirile lui Tolontan si Neag nu au prejudiciat-o pe Alina Stoica

Practic, procuroarea Alina Stoica a fost nemultumita de doua articole publicate de Catalin Tolontan si Mirela Neag (click aici si aici pentru a le citi). Era vorba de fapt despre dezvaluiri despre modul de instrumentare a dosarului “Gala Bute”, speta pe care a instrumentat-o initial Alina Stoica. Aceasta l-a trimis in judecata doar pe Rudel Obreja, insa rechizitoriul a fost infirmat ulterior de procuroarea Mariana Alexandru, fosta adjuncta a Sectiei a II-a DNA. Oricum: dezvaluirile lui Tolontan si Neag – care au privit si alt proces in care aceeasi procuroare ii daduse in judecata – au fost considerate de catre Alina Stoica drept unele prin care i-ar fi fost incalcat dreptul la reputatie si demnitate. Motiv pentru care a cerut daune morale de 600.000 de lei: 300.000 de lei de la Tolontan, 300.000 de lei de la Neag. Bani care ar fi imbogatit-o pe procuroarea Stoica, in cazul in care i-ar fi primit.

Nu i-a primit insa, caci judecatoarea Adela Coman de la Sectia a IV-a Civila a Tribunalului Bucuresti a considerat ca articolele celor doi jurnalisti de la Gazeta Sporturilor nu au lezat-o in niciun fel pe procuroarea Stoica.

Practic, asa cum explica in sentinta nr. 628, din dosarul 42476/3/2016, judecatoarea Coman a constatat ca articolele lui Tolontan si Neag nu contin nimic ofensator la adresa procuroarei Stoica, ele avand o baza factuala. De asemenea, aceleasi articole, explica judecatoarea Adela Coman, au avut un impact minim asupra activitatii ulterioare a Alinei Stoica, se inscriu in marja de exagerare specifica presei, astfel incat ingerinta in dreptul la libera exprimare si condamnarea ziaristilor la daune morale nu se impun.

Presa joaca un rol important in investigarea persoanelor publice, care, datorita rolului lor, trebuie sa accepte o doza mai mare de critica decat persoanele private”

De exceptie insa este motivarea judecatoarei Adela Coman de la Tribunalul Bucuresti in legatura cu rolul presei intr-o societate democratica. Este o motivare bazata pe o vasta jurisprudenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului.

In acest sens, judecatoarea TMB aminteste ca CEDO a statuat in nenumarate randuri rolul important pe care presa il are in investigarea persoanelor publice, acestea din urma fiind obligate sa accepte o doza mai mare de critica in comparatie cu persoanele private. Ceea ce este si cazul procuroarei Alina Stoica, avand in vedere ca aceasta desfasoara o activitate ce implica exercitiul autoritatii de stat: “Fiind o persoana care ocupa o functie publica, reclamanta este expusa inevitabil si constient unui control atent al faptelor si gesturilor sale din partea ziaristilor, a organizatiilor neguvernamentale sau a masei de cetateni, si trebuie sa arate o mai mare toleranta in aceasta privinta. Ea are, desigur, dreptul la protejarea reputatiei sale, chiar in afara cadrului vietii private, dar imperativele acestei protectii trebuie sa fie puse in balanta cu interesele liberei discutari a chestiunilor de interes public, exceptiile la libertatea de exprimare impunand o interpretare restrictiva”.

De asemenea, judecatoarea Coman explica faptul ca presa are datoria de a prezenta publicului informatii si idei de interes public, iar la randul sau publicul are dreptul sa le primeasca. In caz contrar, “presa nu ar putea sa-si joace rolul vital de ‘caine de paza’”.

Nu in ultimul rand, analizand afirmatii din articolele pentru care procuroarea Alina Stoica cerea obligarea jurnalistilor Tolontan si Neag la plata a 600.000 de lei, judecatoarea Adela Coman de la Tribunalul Bucuresti constata ca acestea intra in doza de exagerare specifica presei. Iar in legatura cu acest aspect, judecatoarea Coman face o precizare extrem de importanta. Mai exact aceea ca presei ii este permis chiar sa ofenseze, sa socheze sau sa nelinisteasca, acestea fiind cerintele pluralismului, tolerantei si spiritului deschis, in absenta carora nu exista societate democratica.

Iata fragmente din sentinta judecatoarei Adela Coman de la Tribunalul Bucuresti, documentul fiind atasat integral la finalul articolului:

“Asadar, Tribunalul retine ca angajarea raspunderii civile delictuale a paratilor si obligarea acestora la plata unor despagubiri civile nu sunt, prin ele insele, incompatibile cu art. 10 din Conventie (n.r. – Conventia Europeana a Drepturilor Omului), insa constituie o ingerinta in dreptul paratilor la libera exprimare si, pentru a fi conforma prevederilor Conventiei, trebuie sa indeplineasca cele trei conditii cumulative enumerate in paragraful 2 al art. 10, respectiv sa fie prevazuta de lege, sa urmareasca unul dintre scopurile legitime prevazute in textul Conventiei si sa fie necesara, intr-o societate democratica, pentru atingerea acelui scop.

Daca in ceea ce priveste primele doua conditii, este evident ca sunt indeplinite in cauza, masura preconizata a obligarii paratilor la plata unor despagubiri fiind prevazuta de art 1349 C.civ. si urmarind protectia reputatiei reclamantei, nu aceeasi este situatia si cu privire la conditia ca masura sa fie necesara intr-o societate democratica, care este cea mai importanta cerinta pe care statul trebuie sa o indeplineasca in momentul in care restrange libertatea de exprimare a indivizilor.

Curtea de la Strasbourg a stabilit o serie de principii legate de interpretarea acestei notiuni, deoarece aceasta este cel mai adesea determinanta pentru stabilirea unei concluzii de incalcare sau nu a Conventiei.

Sintagma ‘necesara intr-o societate democratica’ a fost explicata de Curte pentru prima oara in cauza Handyside c. Marii Britanii, in sensul ca ‘desi adjectivul necesar nu este sinonim cu indispensabil, nu are nici flexibilitatea unor expresii ca admisibil, normal, util, rezonabil sau oportun‘, ci implica faptul ca ingerinta in cauza trebuie sa corespunda unei nevoi sociale imperioase, motivele invocate de autoritatile nationale pentru a o justifica trebuie sa fie pertinente si suficiente, iar masura trebuie sa fie proportionala cu scopul legitim urmarit (cauzele Bergens Tidende si altii c. Norvegiei, Barthold c. Germaniei, Chauvy si altii c. Frantei, Zana c. Turciei). Curtea recunoaste autoritatilor o marja de apreciere in acest domeniu, insa aceasta marja are o intindere variabila, in functie de continutul mesajului transmis de titularul dreptului, de valoarea legitima pe care statul o invoca pentru a justifica necesitatea unei ingerinte, de calitatea specifica pe care o are autorul discursului, de functia indeplinita de persoana lezata, precum si de mijlocul prin care a fost difuzat mesajul si impactul acestuia.

Curtea a fundamentat necesitatea protejarii libertatii de exprimare in primul rand pe valoarea pe care aceasta o reprezinta ca mijloc pentru a asigura buna functionare a unei societati democratice si de aici decurge pozitia privilegiata acordata liberei discutari a chestiunilor de interes general, atunci cand aceasta intra in conflict cu alte valori pe care statul le poate in mod legitim apara.

In cauza Thorgeirson c. Islandei, Curtea a precizat ca articolul 10 apara nu numai afirmatiile incluse in cadrul unei dezbateri politice propriu-zise, ci si discutarea oricaror subiecte care intereseaza opinia publica in general sau un segment al acesteia, exemple in acest sens fiind afirmatiile privind functionarea institutiilor publice sau cele referitoare la activitatea unor persoane aflate in functii de decizie, atat publice cat si private.

In continuare, se va avea in vedere ca in jurisprudenta sa, Curtea EDO a afirmat constant importanta rolului pe care il joaca presa intr-o societate democratica. Cu toate ca nu trebuie sa depaseasca anumite limite, in special in privinta respectarii reputatiei si drepturilor altora, datoria sa este sa transmita – intr-o maniera conforma cu indatoririle si responabilitatile sale – informatii si idei pe teme de interes public. (…) Nu numai ca are datoria sa transmita asemenea informatii si idei; publicul are dreptul sa le primeasca; in caz contrar, presa nu ar putea sa-si joace rolul vital de ‘caine de paza’. De asemenea, Curtea Europeana a subliniat ca presa joaca un rol important in investigarea persoanelor publice, care, datorita rolului lor, trebuie sa accepte o doza mai mare de critica decat persoanele private.

Prin urmare, Tribunalul va tine seama ca reclamanta, prin prisma activitatii desfasurate si care implica exercitiul autoritatii de stat, limitele criticii admisibile sunt mai largi comparativ cu cele referitoare la un simplu cetatean, deoarece aceasta este o persoana care actioneaza in spatiul public.

Fiind o persoana care ocupa o functie publica, reclamanta este expusa inevitabil si constient unui control atent al faptelor si gesturilor sale din partea ziaristilor, a organizatiilor neguvernamentale sau a masei de cetateni, si trebuie sa arate o mai mare toleranta in aceasta privinta. Ea are, desigur, dreptul la protejarea reputatiei sale, chiar in afara cadrului vietii private, dar imperativele acestei protectii trebuie sa fie puse in balanta cu interesele liberei discutari a chestiunilor de interes public, exceptiile la libertatea de exprimare impunand o interpretare restrictiva.

Totodata, Tribunalul are in vedere ca dreptul la protejarea reputatiei este un drept care intra, ca element al vietii private, in sfera art. 8 din Conventie. (…) Totusi, pentru ca art. 8 sa fie luat in considerare, atacul adus reputatiei personale trebuie sa atinga un anumit nivel de gravitate si sa fi fost realizat intr-o maniera care sa cauzeze un prejudiciu exercitiului personal al dreptului la respectarea vietii private (A. impotriva Norvegiei).

In considerarea principiilor enuntate anterior, Tribunalul apreciaza ca actiunea este neintemeiata.

Ambele articole incriminate prezinta derularea temporala a unui dosar penal instrumentat de reclamanta si au baza factuala cat timp prin rechizitoriul din data de 06.11.2013 intocmit de reclamanta s-a dispus trimiterea in judecata a unei singure persoane. Distinctia intre nelegalitatea si ilegalitatea unui act de urmarire penala nu reprezinta relevanta din perspectiva informatiei destinate unui public general, fara cunostinta de specialitate juridica. Ceea ce prezinta relevanta din perspectiva informarii publice este faptul infirmarii rechizitoriului prin ordonanta din data de 02.12.2013, aspect relatat fara comentarii suplimentare de autorii articolului.

De asemenea, asa cum s-a retinut si prin decizia nr. 2737A/30.06.2016, in ce priveste afirmatiile vizand parcursul profesional al reclamantei, anume ‘transferul’ acesteia la DIICOT intr-un moment in care functia de procuror-sef al acestei structuri era ‘Alina Bica, prietena Elenei Udrea’, paratii nu se pot face raspunzatori de modul in care informatia au oferit-o si faptele pe care le-au expus temporal acurat sunt percepute de publicul caruia acestea s-au adresat.

Referitor la titlul articolului din 04.07.2016, Tribunalul a mai constatat ca sintagma ‘a face scapat’ (n.n. pe Elena Udrea si Ion Ariton) intra in doza de exagerare specifica presei, careia ii este permis prin modul de transmitere a mesajului chiar sa ofenseze, sa socheze sau sa nelinisteasca, acestea fiind cerintele pluralismului, tolerantei si spiritului deschis, in absenta carora nu exista societate democratica (cauzele Handyside c. Regatul Unit, Lingens c. Austriei).

Cat priveste afirmata incalcare a paratilor a obligatiei deontologice de a solicita un punct de vedere reclamantei cu privire la continutul celor doua articole, Tribunalul constata ca un astfel punct de vedere a fost solicitat. In ceea ce priveste dosarul penal, aflat in instrumentarea reclamantei, paratii au solicitat un punct de vedere astfel cum reiese din dovada de la fila 181, iar cat priveste dosarul civil precedent, a fost contactat si solicitat punctul de vedere al avocatului ales. De altfel, Tribunalul apreciaza ca argumentul adus in discutie de reclamanta ar fi avut semnificatia juridica preconizata de reclamanta doar in contextul in care paratii ar fi emis judecati de valoare in cuprinsul celor doua articole (judecati care trebuie sa se sprijine pe buna lor credinta). Or, in cele doua articole paratii s-au rezumat la a expune fapte, verificabile, fara a emite judecati de valoare.

Referitor la continutul ambelor articole care vizeaza modul de desfasurare a procedurii judiciare initiate de reclamanta impotriva paratilor (dosarul nr. 17477/303/2014), Tribunalul nu gaseste nimic ofensator la adresa reputatiei reclamantei, fiind o informare publica referitoare la pretentiile deduse judecatii in litigiul precedent si modul lor de organizare.

Rezumand cele ce preced, Tribunalul constata ca in articolele din 04.07.2016 si 10.03.2017 afirmatiile autorilor materialelor jurnalistice au baza factuala, pe de o parte, iar pe de alta se inscriu in marja de exagerare specifica presei, astfel ca in aprecierea instantei ingerinta in dreptul la libera exprimare – tradusa in condamnarea la daune morale – nu ar fi necesara intr-o societate democratica, aceeasi concluzie fiind legitimata si de faptul ca articolele au avut un impact minim asupra prestatiilor ulterioare ale reclamantei”.

Prezentam integral sentinta judecatoarei TMB Adela Coman:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here